Revenirea lui Neymar la Paris Saint-Germain nu a fost cea mult visată. Titular în meciul din Ligue 1 cu Strasbourg, brazilianul nu a ieșit în evidență prin goluri sau pase decisive, ci printr-o eliminare.

NeymarFoto: Niviere David/ABACAPRESS.COM / Shutterstock Editorial / Profimedia

Neymar, eliminare intenționată la PSG?

Totul s-a întâmplat în decurs de doar două minute, 60 și 62, când Neymar a primit două cartonașe galbene și a fost eliminat, scrie Marca.

Primul, pentru o lovire a unui adversar la mijlocul terenului, iar al doilea pentru o simulare în careu în încercarea de a obține un penalti.

În Brazilia, publicul și presa nu au întârziat să îl critice pe Neymar pentru gestul său. Fostul internațional Walter Casagrande a comentat dur atitudinea starului lui PSG.

„Poate a vrut să se întoarcă în Brazilia pentru a organiza o petrecere de revelion, pentru că va lipsi la meciul următor. A devenit o vedetă și uită să fie jucător. Este aproape 2023 și el rămâne atât de copilăros. Neymar demonstrează încă o dată că este un răsfățat atât pe teren, cât și în afara lui”, a declarat Casagrande.

PSG s-a impus la limită pe teren propriu cu Strasbourg, scor 2-1, grație golului marcat de Mbappe din penalti în ultimul minut al prelungirilor, în etapa a 16-a din Ligue 1.