Anul 2022 se apropie de final, iar una dintre datele marcate cu roșu pe calendarul marilor cluburi de fotbal este 1 ianuarie. Peste 6 zile, sute de jucători intră în ultimele 6 luni de contract și pot semna cu oricine, din postura de fotbaliști liberi de contract.

Luka ModricFoto: Niviere David/ABACAPRESS.COM / Shutterstock Editorial / Profimedia

Modric, Kroos, Benzema sau Depay așteaptă următoarea destinație

Între cei mai importanți jucători cărora le expiră angajamentele în iunie 2023, Karim Benzema sau Luka Modric și-ar putea găsi loc în orice echipă.

Ziarul spaniol Marca a realizat un prim 11 de top alcăturit din fotbaliștii care pot semna noi contracte de la 1 ianuarie.

David de Gea, portarul titular al lui Manchester United a semnat în 2018 un contract pe 5 ani, cu un salariu săptămânal uriaș, 375.000 de lire sterline. Acum clubul își dorește să îl păstreze, dar cu o remunerație mai mică.

Real Madrid i-ar putea prelungi contractul lui Karim Benzema în următoarea perioadă. În ciuda vârstei, francezul a demonstrat că poate juca încă la un nivel înalt, reușind să cucerească Liga Campionilor și Balonul de Aur.

Sosit liber de contract în 2021 de la Olympique Lyon, Memphis Depay se pare că nu va continua la FC Barcelona, acesta încercând și vara trecută să își forțeze plecarea.

Cum arată primul 11 al jucătorilor care intră în ultimele 6 luni de contract

David de Gea (Manchester United) – Nelson Semedo (Wolverhampton), Milan Skriniar (Inter), Inigo Martinez (Athletic Bilbao), Marcos Alonso (Barcelona) – N’Golo Kante (Chelsea), Luka Modric (Real Madrid), Toni Kroos (Real Madrid) – Marco Asensio (Real Madrid), Karim Benzema (Real Madrid), Memphis Depay (Barcelona).