Cristiano Ronaldo și-a vărsat oful într-un interviu acordat jurnalistului Piers Morgan, iar Manchester United a oferit luni o primă reacție prin intermediul site-ului oficial al clubului.

Cristiano RonaldoFoto: Matt West / Shutterstock Editorial / Profimedia

Lusitanul a afirmat că se simte trădat de clubul său și a criticat mai multe nume din istoria recentă a „diavolilor roșii” (Erik Ten Hag, Ralf Rangnick și Wayne Rooney).

Gruparea din Premier League a dat publicităţii un comunicat în care anunţă că va oferi un răspuns după stabilirea faptelor.

„Manchester United a luat act de mediatizarea interviului acordat de Cristiano Ronaldo.

Clubul va lua în considerare un răspuns după ce toate faptele vor fi stabilite.

Concentrarea noastră rămâne pe pregătirea părții secunde a sezonului și continuarea încrederii dintre jucători, antrenor, staff și fani", se arată în comunicatul clubului.

Amendă de un milion de lire sterline pentru Cristiano Ronaldo

Potrivit Metro UK, Manchester United ar urma să-l amendeze cu un milion de lire sterline pe Cristiano Ronaldo, ca urmare a interviului exploziv acordat lui Piers Morgan.

În octombrie, Ronaldo a fost amendat cu salariul pe două săptămâni pentru că a refuzat să fie rezervă la meciul cu Tottenham, după ce atacantul a decis să coboare pe tunelul spre vestiare înainte de terminarea jocului.

De data aceasta, lusitanul ar risca „o nouă amendă de aproximativ 1 milion de lire sterline”. Chiar dacă gruparea a refuzat să comenteze interviul lui Ronaldo, acesta va fi privit cu suspiciune, mai ales că Ten Hag a vorbit despre „solidaritatea” din cadrul clubului după victoria împotriva lui Fulham, scrie News.ro.