Federaţia Română de Fotbal (FRF) și CFR Cluj au fost sancţionate de UEFA, în urma incidentelor care au avut loc în timpul unor meciuri din Liga Națiunilor și Conference League, a anunțat vineri forul fotbalistic european.

UEFA, logoFoto: Peter Schatz / Alamy / Alamy / Profimedia

FRF, sancționată pentru incidentele de la meciul România vs Bosnia-Herțegovina

Astfel, FRF a fost sancţionată după incidentele de la meciul România - Bosnia-Herţegovina, care a avut loc pe 26 septembrie pe Stadionul Rapid-Giuleşti din Bucureşti, în Liga Naţiunilor, scrie Agerpres.

Comisia de Control, Etică şi Disciplină a UEFA a sancţionat FRF cu o amendă de 30.000 de euro. De asemenea, naţionala României va disputa următorul său meci de pe teren propriu cu o parte a stadionului închisă (cel puţin 2.000 de locuri).

„Închiderea parţială a stadionului se suspendă pe o perioadă de probă de doi (2) ani, începând de la data prezentei hotărâri”, a indicat UEFA.

Aceste sancţiuni au fost dictate „pentru aruncarea de obiecte, aprinderea artificiilor, transmiterea unui mesaj provocator cu caracter ofensator, acte de distrugere şi incidente produse de spectatori”.

Federaţia bosniacă de fotbal a fost la rândul său sancţionată de forul de la Nyon cu o amendă de 10.000 de euro şi cu închiderea parţială a stadionului său (cel puţin 2.000 de locuri) la următorul meci pe teren propriu. Şi în acest caz, închiderea parţială a stadionului se suspendă pe o perioadă de probă de doi ani.

Federaţia bosniacă nu le va putea vinde bilete fanilor săi la următorul meci în deplasare dintr-o competiţie organizată de UEFA. Federaţia bosniacă a fost sancţionată pentru „comportamentul rasist al fanilor săi, aruncarea de obiecte, distrugeri şi incidente produse de spectatori”.

Federaţia bosniacă de fotbal trebuie să contacteze FRF în termen de 30 de zile pentru a se înţelege cu omoloaga sa de la Bucureşti în privinţa despăgubirilor pentru distrugerile provocate de suporterii bosniaci, şi anume 39 de scaune rupte.

România a învins Bosnia-Herţegovina cu scorul de 4-1, pe 26 septembrie, în Grupa a 3-a a Ligii B din Liga Naţiunilor, dar a retrogradat în Liga C.

Șancțiunile primite de CFR Cluj după incidentele de la meciul cu Slavia Praga

Clubul CFR Cluj a fost sancţionat pentru comportamentul fanilor săi la meciul cu echipa cehă Slavia Praga, disputat pe 13 octombrie pe Stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” din Cluj-Napoca, în Grupa G a competiţiei Europa Conference League, informează Agerpres.

Comisia de Control, Etică şi Disciplină a UEFA a sancţionat-o pe CFR Cluj cu o amendă de 10.000 de euro. De asemenea, echipa din Cluj va disputa următorul său meci de pe teren propriu din cupele europene cu o parte a stadionului închisă (cel puţin 2.000 de locuri).

„Închiderea parţială a stadionului se suspendă pe o perioadă de probă de un (1) an, începând de la data prezentei hotărâri”, a precizat UEFA.

CFR Cluj a fost sancţionat pentru „comportamentul rasist şi/sau discriminatoriu al suporterilor săi”, a menţionat forul de la Nyon.

Campioana României a câştigat cu scorul de 2-0 (1-0) acea partidă cu Slavia Praga.

CFR Cluj s-a calificat în play-off-ul pentru optimile de finală ale Europa Conference League, după ce a învins formaţia kosovară FC Ballkani cu scorul de 1-0, joi seara, clasându-se pe locul secund în Grupa G.

CFR va disputa un baraj pentru optimi cu o echipă de pe locul al treilea din grupele Europa League. Meciurile din play-off-ul pentru calificarea în optimile competiţiei se vor juca pe 16 şi 23 februarie. Tragerea la sorţi este programată luni, la Nyon.