​​Ajuns la 35 de ani, Gerard Pique a fost mai degrabă un om de afaceri în ultima vreme, iar joi a anunțat că se va retrage după meciul pe care FC Barcelona îl va disputa sâmbătă împotriva celor de la Almeria.

Gerard PiqueFoto: Josep LAGO / AFP / Profimedia

Gerard Pique se retrage din fotbal la 35 de ani

Văzut de mulți ca viitor președinte al grupării catalane, Pique a fost măcinat de accidentări în ultima perioadă și nu mai era titular la FC Barcelona.

"În ultimele săptămâni, luni, multă lume a vorbit despre mine. Până acum nu am zis nimic, dar acum vreau să fiu eu cel care vorbește despre mine.

Ca mulți dintre voi, am fost dintotdeauna fan al Barcelonei. Vin dintr-o familie microbistă, fană a clubului blaugrana. Când eram mic, nu voiam să devin fotbalist, voiam să fiu jucător la Barcelona.

M-am gândit mult la copilul ăla în ultima vreme și la ce ar spune copilul Gerard dacă i-aș zice că toate visele lui s-au îndeplinit. Că a ajuns în prima echipă a Barcelonei, că a câștigat toate trofeele posibile. Că a fost campion european și mondial. Că a jucat alături de cei mai buni fotbaliști din lume. Că a devenit unul dintre căpitanii echipei sale. Că și-a făcut prieteni pe viață.

Sunt 25 de ani de când am ajuns la Barcelona. Am plecat și m-am întors. Fotbalul mi-a dat totul. Barcelona mi-a dat totul. Voi, suporterilor, mi-ați dat totul. Și acum, că toate visurile mele din copilărie au devenit realitate, vreau să vă spun că m-am decis că este momentul să închid acest cerc.

Întotdeauna am spus că după Barcelona nu va mai fi o altă echipă și așa va fi. Sâmbăta va fi ultimul meu meci pe Camp Nou. Voi trece la a fi doar un fan al Barcelonei, voi susține echipa și voi transmite dragostea pentru club către copiii mei, așa cum a făcut-o și familia mea cu mine.

Și deja mă cunoașteți, mai devreme sau mai târziu, mă voi întoarce! Ne vedem pe Camp Nou! Visca Barca pentru totdeauna" - Gerard Pique, într-un videoclip postat pe Twitter.

Pique a debutat ca jucător profesionist la Manchester United în sezonul 2004, după ce a venit în adolescență de la Barcelona. A petrecut sezonul 2006/07 sub formă de împrumut la Real Zaragoza și s-a întors până la urmă la clubul copilăriei, Nemanja Vidic și Rio Ferdinand oferindu-i puține șanse de a juca regulat sub conducerea lui Alex Ferguson, scrie Eurosport.

Alături de naționala Spaniei, Pique a câștigat Cupa Mondială (2010) și Campionatul European (2012). Fundașul s-a retras din fotbalul internațional în 2018, după ce a marcat cinci goluri în 102 meciuri.

În palmaresul lui Pique mai sunt 8 titluri de campion al Spaniei, un titlu de campion al Angliei, 4 trofee Champions League (3 cu Barcelona şi unul cu Manchester United), trei Supercupe ale Europei (Barcelona) şi trei titluri de Campion Mondial al Cluburilor (2009, 2011, 2015).