CFR Cluj a pierdut cu 3-0 pe terenul lui Sivasspor, dar depinde în continuare doar de ea în lupta pentru „primăvara europeană”. Mai jos vă prezentăm scenariile în care campioana României se va califica în play-off-ul pentru optimile Conference League (nu mai poate câștiga Grupa G).

Jucatorii echipei CFR ClujFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Scenariile în care CFR Cluj se califică în primăvara Conference League

Astfel, CFR Cluj este sigură de calificare în cazul în care o va învinge pe FC Ballkani în ultima etapă. Dacă Slavia Praga ar trece de Sivasspor, cele trei echipe ar fi la egalitate de puncte, câte 10, dar ardelenii ar termina pe locul al doilea datorită celor 6 puncte câștigate în „dubla” cu cehii. Sivasspor ar fi prima (7 puncte), iar Slavia ar părăsi competiția (4 puncte).

În cazul în care CFR nu va câștiga meciul cu FC Ballkani, campioana României trebuie să obțină cel puțin același rezultat ca Slavia în duelul cu Sivasspor. Dacă ambele meciuri se vor termina la egalitate, ardelenii merg mai departe grație victoriilor obținute în meciurile directe cu formația din Cehia.

În situația în care CFR Cluj și Slavia Praga vor pierde meciurile din ultima etapă, se va ajunge din nou la un clasament în trei, dar de această dată cu FC Ballkani. Echipa lui Dan Petrescu ar ocupa tot poziția secundă în grupă, cu 7 puncte în meciurile cu aceste adversare. Slavia va ocupa locul al treilea (6 puncte), iar trupa din Kosovo se va clasa pe ultimul loc (4 puncte).

De știut:

  • Sivasspor este deja calificată, rămâne de văzut de pe ce poziție. Turcii mai pot pierde primul loc doar în cazul în care vor fi învinși de Slavia Praga, iar CFR Cluj nu va câștiga meciul cu FC Ballkani.
  • Dacă va obține până la urmă calificarea, CFR Cluj va întâlni în play-off-ul pentru optimi o echipă care a ocupat locul trei în grupele de Europa League.

Programul celor de la CFR Cluj în Grupa G din Conference League

FC Ballkani - CFR Cluj 1-1

CFR Cluj - Sivasspor 0-1

Slavia Praga - CFR Cluj 0-1

CFR Cluj - Slavia Praga 2-0

Sivasspor - CFR Cluj 3-0

3 noiembrie (19:45): CFR Cluj - FC Ballkani.

Conference League, clasament Grupa G

1. Sivasspor (10-6 golaveraj) 10 puncte

2. CFR Cluj (4-5) 7

3. Slavia Praga (5-6) 7

4. FC Ballkani (8-10) 4.