​După înfrângerea suferită luni pe stadionul "Ilie Oană" din Ploiești în fața Petrolului (0-2), FC Argeș a rămas fără antrenor principal, după ce Andrei Prepeliță a fost înlăturat de pe banca tehnică a echipei.

Marius CroitoruFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Marius Croitoru, favorit pentru a ocupa banca „vulturilor violeți"

Acum, oficialii clubului din Trivale sunt în căutarea unui nou antrenor, care să scoată echipa din această criză pe care o traversează argeșenii.

Rămas liber de contract după despărțirea de FC U Craiova 1948, tehnicianul în vârstă de 42 ani este favorit să preia postul de antrenor principal al echipei FC Argeș, conform digisport.ro.

Inițial, sponsorul echipei piteștene, Viorel Tudose, a anunțat că este în discuții cu fostul internațional român Costel Gâlcă, ultimul antrenor care a adus titlul în curtea celor de la FCSB (2015).

Deși este și el liber de contract, șansele ca Gâlcă să semneze cu echipa clasată pe locul 11 în Superliga României sunt minime, asta în condițiile în care antrenorul de 50 ani a refuzat-o pe CFR Cluj în vara anului 2021.

În cazul unui refuz din partea lui Gâlcă varianta principală este Marius Croitoru, un antrenor tânăr, motivat și serios, care, în ciuda faptului că a fost demis de la Craiova lui Mititelu, a făcut o treabă foarte bună la Botoșani.

5 victorii, 3 egaluri și 6 înfrângeri în toate competițiile este bilanțul lui Croitoru pe banca oltenilor. La Botoșani, Croitoru a ajuns de două ori în play-off și o dată în cupele europene.

Andrei Prepeliță, noul antrenor al celor de la FC U Craiova 1948?

Andrei Prepeliță a fost întotdeauna unul dintre favoriții lui Adrian Mititelu, iar o potențială numire a sa pe banca tehnică a oltenilor nu este de neglijat. Mititelu l-a mai ofertat pe acesta în decembrie 2021, când a fost demis Trică, însă Prepeliță a refuzat la acel moment.