Simona Halep riscă o suspendare de până la patru ani, după ce a fost testată pozitiv la roxadustat la US Open 2022. Pompiliu Popescu, fost medic al naționalei de fotbal a României, a explicat de ce consideră că antrenorii fostei lidere WTA sunt vinovați pentru situația în care se află aceasta.

Simona HalepFoto: Mike FREY / AFP / Profimedia

Pompiliu Popescu spune că antrenorii sunt vinovați în cazul de dopaj al Simonei Halep

Popescu a afirmat că medicii nu ar sugera unui sportiv să folosească asemenea substanțe și că doar antrenorii, în căutarea banilor, ar putea apela la această soluție.

„Proba este recoltată cel puțin acum trei săptămâni, o lună. S-au efectuat cele două probe, A și B. Proba B este cea care încheie testul, validează testul. Este definitivă. În această situație, nu mai este nimic de făcut din punct de vedere al sportivei. Este cu certitudine dovedită doparea. Că va merge la TAS sau nu, probabil va merge pe mâna că a fost o greșeală. Ei, nu are cum să fie o greșeală, pentru că acea substanță nu se poate ingera accidental. Nu se găsește în alimente. Ea trebuie doar administrată.

Atunci, substanța este folosită în situații de anemii, pentru că formează globule roșii, după dialize, după chimioterapie. Existența ei este destinată unor tratamente pentru afecțiuni grave. Nu poți să invoci în această situație că ai făcut tratament. Pentru ce? Anemia, sigur că da. Este unul dintre diagnosticele care necesită administrarea acestei substanțe.

Nu este o greșeală de ingestie. Nu poate fi găsită în alimentație, că în mod accidental ai mâncat-o. Dar staff-ul da. Se practică acest lucru, în mai multe sporturi, la mai multe nivele. Când antrenorii au astfel de inițiative pentru a-și spori rezultatul muncii lor. Vă spun cu certititudine că nu există niciun medic pe pământ să facă așa ceva. Nu este un prost, un dobitoc, care să nu știe la ce duce așa ceva.

Bineînțeles că se poate. Poate provoca policitemia vera. O afecțiune care produce un număr mare de globule roșii, care duce la formare de cheaguri în artere, la creier și inimă. Nu există medic care să prescrie cu bună voie așa ceva. Dar antrenori da, să-i crească banii și buzunarul unui sportiv. Faci asta ca să câștigi bani.

În momentul în care se vine la control, acolo trebuie să completezi niște formulare cu medicamentația pe care ai luat-o în ultimele săptămâni.

Dacă aduci un antrenor, avid să-și arate roadele muncii lui, acesta poate face un lucru și fără știrea sportivei. Nu știu care este situația, dar la nivelul ăsta și la banii ăștia, îți permiți să ai un medic pe problema respectivă. Nu e ca la Foresta Fălticeni, să zici nu-știu-ce. La nivelul ăsta, nu se poate greși. Aici, greșeala este exclusă” - Pompiliu Popescu, pentru DigiSport.

Singura soluție pentru Simona Halep: Să dea vina pe antrenor

„Asta este varianta pe care ar putea să meargă cel mai bine, cel mai ușor. Să invoce imixtiunea antrenorului, celui care a vrut să-i crească performanța prin furt.

Atunci, ea poate să pledeze nevinovată, dar pe linia antrenorului, deplasând problema spre antrenor. Ea nu poate spune că nu a existat acea substanță în corpul ei.

Substanța rezistă cel puțin trei săptămâni, ca un anabolizant, dar există efectul ei, care se regăsește în numărul mare de globule roșii. Beneficii, doar să furi, să câștigi bani într-un anumit moment. D-aia s-a creat antidopingul în sport, pentru a proteja sănătatea sportivilor de performanță.

Ca să iasă cu fruntea sus, ea trebuie să deplaseze vina către antrenor și să pledeze nevinovată. Mai mult nu are ce să facă” - Pompiliu Popescu.

Simona Halep (31 de ani) a fost suspendată provizoriu de Agenția Internațională de Integritate a Tenisului după ce a fost testată pozitiv la US Open 2022. La Grand Slamul de la Flushing Meadows, sportiva noastră a fost eliminată în turul întâi.

Simona Halep poate fi suspendată până la patru ani

Conform AP, reprezentanții Federației Americane de Tenis nu au dorit să comenteze pe marginea subiectului. Același lucru și în cazul lui Patrick Mouratoglou.

Sursa citată vorbește despre supendarea pe care sportiva noastră o poate primi după ce a fost testată pozitiv la US Open 2022.

AP spune că Halep (31 de ani) riscă până la patru ani de suspendare, conform regulamentelor antidoping existente în vigoare (în cazul unui medicament precum roxadustat). „Sportivii pot obţine o reducere a suspendării, probabil până la trei ani, dacă recunosc rapid că s-au dopat şi acceptă sancţiunea” .