După o înfrângere dureroasă joi seară pe Craven Cottage, în fața celor de la Fulham (0-3), conducerea clubului Aston Villa a decis demiterea lui Steven Gerrard de pe banca tehnică a echipei.

Steven GerrardFoto: Mike Egerton / PA Images / Profimedia

Această decizie vine ca urmare a crizei de rezultate, din care echipa pare să nu mai iasă, iar oficialii clubului de pe Villa Park sunt deja în căutarea de soluții.

Steven Gerrard - „Game over” la Aston Villa

Numit în noiembrie 2021 pe banca tehnică a echipei Aston Villa, Steven Gerrard venea din postura de campion al Scoției cu Glasgow Rangers.

A preluat și atunci echipa într-un moment dificil, când Villa era o candidată la retrogradarea în Championship, însă, cu câteva transferuri bune și cu puțin noroc, formația a reușit să evite regresul în divizia secundă a fotbalului britanic.

A terminat pe locul 14, iar previziunile pentru acest sezon erau cât se poate de bune.

Totuși, ceva s-a întâmplat, iar formația antrenată de fostul mare internațional englez nu a obținut decât două victorii în 11 etape de Premier League, ultima fiind din 16 septembrie, de la un meci cu Southampton (1-0).

Au urmat 4 jocuri fără victorie și cu doar un singur gol marcat, lucruri ce au făcut și mai simplă decizia conducerii, care l-a demis în noapte de joi spre vineri.

Mauricio Pochettino, marele favorit pentru postul de antrenor principal

Rămas liber de contract după despărțirea de Paris Saint Germain, tehnicianul în vârstă de 50 ani este favorit să vină pe banca echipei care se află în prezent pe poziția a 17-a în Premier League, la egalitate de puncte cu Wolves, formație aflată pe primul loc retrogradabil și la doar 3 puncte de Nottingham Forest, echipă nou promovată, lanterna roșie a primei divizii englezești.

Antrenorul care a dus-o pe Tottenham Hotspur până în finala Ligii Campionilor din 2019, încheiată cu victoria lui Liverpool (2-0), a precizat că ia în calcul oferte din Premier League, dar, în același timp, a dat de înțeles că își dorește să antreneze la o echipă cu pretenții mai mari.