Dan Petrescu i-a dedicat victoria cu Slavia Praga (2-0, în grupele Conference League) lui Ilie Florian, prietenul său care a decedat recent. Antrenorul CFR Cluj a vorbit şi despre suporterul care a ajuns la spital și despre șansele campioanei de a se califica în primăvara europeană.

Dan PetrescuFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

„În primul rând, ştiţi starea mea de spirit în acest moment. Sunt foarte fericit pentru victorie. Sunt convins că dacă prietenul meu era încă în viaţă era cel mai fericit om din lume. Toată lumea ştie cât de mult 'Pisică' iubea acest club, a venit peste tot cu noi. Mai ales că azi a fost îngropat, îi dedicăm toţi victoria. Am stat 36 de ani nonstop cu el, n-am stat nici cu familia cât am stat cu el. Mi-e foarte greu. N-a fost uşor să pregătesc meciul.

Mi-aş dori şi ca suporterul care a avut probleme la meci să-şi revină şi să se bucure de această victorie minunată. Nu ştiu ce s-a întâmplat, nu ştiu care e starea, dar îi felicităm pe cei care au intervenit dacă au salvat pe cineva de la moarte.

Dacă îmi spuneai înainte de meciurile cu Slavia că luăm şase puncte, spuneam că visezi sau aiurezi pentru că eu cred în continuare că e cea mai bună echipă din grupă, au dominat, au atacat, dar ne-am apărat eroic şi la cele 3-4 ocazii am marcat două goluri.

Îi felicit pe băieţi, suntem într-o perioadă bună. Dacă am fi bătut şi la Arad, era o perioadă lungă fără gol primit” - Dan Petrescu la Pro TV.

Conference League: CFR Cluj învinge Slavia Praga pentru a doua oară și este cu un pas mai aproape de primăvara europeană

CFR Cluj, la o victorie distanță de primăvara europeană

Dan Petrescu a menţionat că orice este posibil în grupă, însă CFR Cluj şi-ar asigura calificarea în faza următoare cu încă o victorie.

„Mai sunt două meciuri, e posibil orice în această grupă. Să nu ne entuziasmăm prea mult. Dar dacă vom câştiga un meci, nu cred că se mai poate întâmpla ceva. Noi trebuie să câştigăm un meci şi atunci va fi totul bine. Dacă câştigăm un meci, cred că matematic suntem calificaţi, nu se mai poate întâmpla nimic.

Mă cunoaşteţi foarte bine, eu nu sunt nici prea optimist, nici prea pesimist, sunt realist. Avem şapte puncte şi mergem înainte. Sunt şapte puncte incredibile, ţinând cont că am jucat de două ori cu Slavia. Dacă iese din grupe, cred că poate ajunge până în finală.

Da, mai ştiţi că Dan Petrescu, pe unde umblă, mai face şi el câte ceva câteodată, mai câştigă câte un meci, chiar dacă nu e apreciat, dar asta e, mergem înainte. Se va uita mâine această victorie şi o luăm de capăt. Mă aştept la orice, oricând. Eu îmi fac meseria, atât.

Nu ştiu dacă a fost patronul la meci. Dacă a venit, bravo lui, a venit cu noroc. Dacă nu, îi dedicăm victoria. Patronul e mereu alături de noi, mai ales alături de mine. Chiar dacă au fost nişte speculaţii în presă, eu nu m-am certat niciodată cu el în cei cinci ani de când sunt la CFR.

Mă bucur că am avut inspiraţia să-l cumpărăm pe Yuri de la Mediaş, e un băiat de caracter, care marchează, se apără. E pe drumul cel bun, merită lăudat pentru efort. Şi el ţinea foarte mult la prietenul meu Pisică şi mi-a şi zis la ureche că a marcat pentru el” - Dan Petrescu.

Echipa CFR Cluj a câştigat joi meciul de pe teren propriu cu formaţia cehă Slavia Praga, scor 2-0, şi este lider în grupa G a Conference League, după patru meciuri disputate. Meciul a fost întrerupt timp de 15 minute după ce un spectator a suferit un stop cardio-respirator.

Programul celor de la CFR Cluj în Grupa G din Conference League

FC Ballkani - CFR Cluj 1-1

CFR Cluj - Sivasspor 0-1

Slavia Praga - CFR Cluj 0-1

CFR Cluj - Slavia Praga 2-0

27 octombrie (22:00): Sivasspor - CFR Cluj

3 noiembrie (19:45): CFR Cluj - FC Ballkani.

Conference League, clasament Grupa G

1. Sivasspor (7-6 golaveraj) 7 puncte

2. CFR Cluj (4-2) 7

3. Slavia Praga (4-6) 4

4. FC Ballkani (8-9) 4.

De știut:

Prima clasată se va califica în optimile competiției, în timp ce a doua va disputa un play-off cu o echipă care a ocupat locul trei în grupele de Europa League.