​Florin Marin a fost unul dintre antrenorii cu nume din fotbalul românesc de după revoluție. A pregătit nenumărate echipe din Liga 1, iar recent el a recunoscut existența celebrei „Cooperative”. De asemenea, tehnicianul a precizat și cine era creierul organizației și cum se făceau blaturile.

Jean PadureanuFoto: Agerpres

Cooperativa a existat și a produs nenumărate blaturi în fotbalul românesc

„Cooperativa” este atestată documentar în anii 80, iar în deceniul următor a cunoscut o perioadă de maximă înflorire.

Au existat zeci de meciuri (cel puțin) asupra cărora a existat suspiciunea că sunt aranjate, dar niciodată nu a fost scos la iveală ceva cu precizie.

Învitat în cadrul emisiunii „Prietenii lui Ovidiu” de la Gsp.ro, Florin Marin (antrenor cu o mare experiență în Liga 1) a vorbit deschis despre perioada „Cooperativei”, despre cine era creierul ei și cine lua parte la meciurile aranjate din fotbalul românesc.

„Majoritatea dintre noi au fost implicați în aceste meciuri strategice. Că unii recunosc sau nu, asta e altceva. Eu recunosc că am făcut parte din anumite jocuri strategice.

Cei care nu recunosc asta n-au tărie de caracter. Știți că au fost meciuri strategice. Ce naiba, haideți să recunoaștem”- Florin Marin, pentru sursa citată.

Jean Pădureanu a fost creierul Cooperativei

Florin Marin nu s-a ferit să spună cine era creierul Cooperativei despre care se vorbea atât de mult la perioada respectivă.

(n.r. Jean Pădureanu) A fost creierul! El era arhitectul, el dirija totul. A fost unul dintre cei mai mari conducători. Făcea doar în interesul echipei lui, de aia n-a retrogradat niciodată cu el Bistrița. Dacă aveai o discuție cu el și-ți promitea ceva, se ținea de cuvânt”, a explicat Florin Marin.

Participau toți la meciurile aranjate, nu doar 3-4 jucători cum se spunea

În continuarea discursului său, Florin Marin explică cum se făceau blaturile și vorbește despre faptul că toată lumea știa despre ele și era implicată într-un fel sau altul, nu doar 3-4 jucători așa cum se vorbea pe la colțuri în perioada respectivă (a anilor 90 și începutul perioadei 2000).

„Atunci era disputa între Steaua și Dinamo cine ia campionatul, apoi restul echipelor cu relațiile pe care le aveau. Am spus-o și recunosc că am participat și eu la aceste jocuri strategice. Așa erau vremurile: dacă nu acceptai ca antrenor, nu rezistai.

Deciziile le luau conducătorii. Erau acele meciuri strategice în care tu câștigai pe teren propriu și pierdeai când jucai returul în deplasare: reciprocitățile.

Nu numai antrenorii și conducătorii știau de lucrurile astea. Știau toți jucătorii, antrenorii și conducătorii. Nu se făceau treburile cu 3-4 jucători”, a conchis Florin Marin.

Născut pe 19 mai 1953, Florin Marin a pregătit o multitudine de echipe din fotbalul românesc: Farul Constanța, Ceahlăul Piatra Neamț, FC Național, Rocar București, U Craiova, Dinamo, Astra, Petrolul, Jiul Petroșani, Dacia Mioveni, Oțelul Galați, Rapid, ACS Poli Timișoara și FC Voluntari.

Jean Pădureanu sau „Contele Blatula”

De cealaltă parte, Jean Pădureanu a fost cel mai longeviv președinte de club din Liga 1. Sub conducerea sa, Gloria Bistrița a promovat în prima ligă în 1990, iar Pădureanu a rămas la grupare 21 de ani.

A cucerit o Cupă a României (1994) și a încheiat un sezon alături de Bistrița pe locul 3 (2003). A fost supranumit „Lordul”, „Tata Jean” sau „Contele Blatula”.

A făcut închisoare pentru implicarea în Dosarul Transferurilor și a murit pe 29 decembrie 2016 din cauza problemelor grave de sănătate.