Rapid a anunțat luni transferul atacantului Kevin Luckassen, fotbalist care în România a mai evoluat pentru Poli Iași, Viitorul Constanța și Sepsi. Rămas liber de contract după ultima înțelegere cu Kayserispor, olandezul a semnat cu gruparea antrenată de Adrian Mutu.

Kevin LuckassenFoto: Alex Nicodim/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

În vârstă de 29 de ani, Kevin a fost dorit de Mutu la gruparea giuleșteană.

„Sunt foarte fericit să fiu aici. Ştiu că Rapid este un club mare, cu unii dintre cei mai frumoşi fani din România.

Am văzut suporterii, sunt fanatici, e o atmosferă nebună. Am vorbit cu o parte dintre băieţii de aici, îi cunosc foarte bine. Atunci când Rapid şi-a arătat interesul pentru mine mi-am dorit să vin să joc pentru Rapid, e o echipă minunată.

Este important să ne menţinem la nivelul la care suntem, să ne calificăm în play-off, iar acolo nu ştii niciodată ce se poate întâmpla” - Kevin Luckassen, pentru fcrapid.ro.

Cine este Kevin Luckassen, noul atacant al Rapidului

Crescut la juniorii lui AZ Alkmaar, Kevin a debutat în fotbalul mare la Ross County, în prima ligă scoţiană, unde a stat jumătate de sezon. Apoi, olandezul s-a transferat la Slovan Liberec, unde a evoluat timp trei ani.

După experienţe la St. Polten (Austria), Northampton (Anglia) şi Almere Omniworld (Olanda), atacantul născut la Eindhoven a ajuns în România.

Sezonul bun de la Politehnica Iaşi l-a adus în atenţia lui Gheorghe Hagi, acesta transferându-l la Viitorul Constanţa.

9 goluri în 18 partide au fost de ajuns pentru a-i convinge pe turcii de la Kayserispor să îl achiziţioneze pentru 800.000 de euro.

Luckassen nu a reuşit să se acomodeze în Superliga turcă, iar după 14 meciuri jucate pentru Kayserispor, a fost împrumutat la Sepsi OSK.

În sezonul trecut al ligii 1, Luckassen a jucat 27 de meciuri, în care a marcat de 6 ori, două goluri fiind înscrise chiar în poarta Rapidului, într-un 2-2, la Sf. Gheorghe.

Rămas liber de contract din vară, după expirarea contractului cu Kayserispor, Kevin a semnat un contract pe un sezon cu Rapid.

În palmares, Luckassen are o Cupă a Olandei, cu Alkmaar, o Cupă a României, cu Sepsi, o Cupă şi o Supercupă a Cehiei, cu Liberec, transmite News.ro.

Noul atacant al Rapidului a evoluat şi pentru naţionalele U18 (2/0) și U19 (3/2) ale Olandei.