Vineri, 26 august, va avea loc la Istanbul tragerea la sorți a grupelor din Conference League, competiție unde România are două reprezentante: CFR Cluj și FCSB.

UEFA Conference LeagueFoto: Matthieu Mirville/DPPI / Shutterstock Editorial / Profimedia

Joi, CFR a trecut de Maribor, iar FCSB de Viking în play-off-ul Conference League, ele obținând astfel calificarea pentru faza grupelor.

Tragerea la sorți va avea loc de la ora 15:30, iar principalele evenimente vor putea fi urmărite pe HotNews.ro.

Cele 32 de echipe calificate vor fi repartizate în opt grupe de câte patru formații.

Prima clasată se va califica în optimile competiției, în timp ce a doua va disputa un play-off cu o echipă care a ocupat locul trei în grupele de Europa League.

CFR Cluj și FCSB vor face parte din urna a doua la tragerea la sorți de vineri.

Cum arată urnele la tragerea la sorți a grupelor din Conference League

Urna 1: Villarreal (Spania), FC Basel (Elveţia), Slavia Praga (Cehia), AZ Alkmaar (Olanda), Gent (Belgia), Istanbul Başakşehir (Turcia), Partizan Belgrad (Serbia), West Ham (Anglia)

Urna 2: CFR Cluj, Molde FK (Norvegia), FCSB, Fiorentina (Italia), FC Koln (Germania), Hapoel Beer Sheva (Israel), Apollon Limassol (Cipru), Slovan Bratislava (Slovacia)

Urna 3: Nice (Franţa), RSC Anderlecht (Belgia), Zalgiris Vilnius (Lituania), Austria Viena (Austria), Heart of Midlothian (Scoţia), Shamrock Rovers (Irlanda), Sivasspor (Turcia), FC Vaduz (Liechtenstein)

Urna 4: SK Dnipro (Ucraina), Lech Poznan (Polonia), FC Slovacko (Cehia), Silkeborg (Danemarca), Djugardens IF (Suedia), FC Pyunik (Armenia), FK RFS (Letonia), KF Ballkani (Kosovo).

Meciurile din faza grupelor se vor disputa în perioada 8 septembrie - 3 noiembrie.

Etapa 1 / 8 septembrie

Etapa 2 /15 septembrie

Etapa 3 / 6 octombrie

Etapa 4 / 13 octombrie

Etapa 5 / 27 octombrie

Etapa 6 /3 noiembrie

Play-off: 16/23 Februarie 2023

Optimi: 9/16 Martie 2023

Sferturi: 13/20 Aprilie 2023

Semifinale: 11/18 Mai 2023

Finala: 7 Iunie 2023 (Praga).