OGC Nice, cu românul Rareş Ilie titular, a pierdut pe terenul celor de la Maccabi Tel-Aviv, scor 1-0, în prima manșă a play-off-ului Conference League. Tot în aceeași fază a competiției au fost învinse și FC Koln, Slavia Praga, FC Basel sau Young Boys Berna.

UEFA Conference LeagueFoto: Ozan KOSE / AFP / Profimedia

Rareş Ilie a primit un cartonaş galben în minutul 51 și a fost schimbat după 64 de minute, când scorul era 0-0.

Fanii francezi au apreciat evoluția mijlocașului român și l-au lăudat pe rețelele de socializare: „Rareș Ilie e cu adevărat excelent”, „Ooo, combinațiile dintre Ilie și Delort...” sau „De unde a apărut acest Ilie?” sunt doar câteva dintre comentarii.

Tot joi, Fehervar s-a impus surprinzător pe terenul celor de la FC Koln, scor 2-1. Mijlocașul Claudiu Bumba a fost rezervă la formația maghiară.

Rakow a câștigat împotriva Slaviei Praga, pe teren propriu, scor 2-1. Bogdan Racoviţan a fost rezervă la echipa poloneză, iar Deian Sorescu nu a făcut parte din lot.

Conference League, prima manșă a play-off-ului

Rakow Czestochowa (Polonia) vs Slavia Praga (Cehia) 2-1

FK RFS (Letonia) vs Linfield Belfast (Irlanda de Nord) 2-2

CSKA Sofia (Bulgaria) vs FC Basel (Elveţia) 1-0

Maccabi Tel-Aviv (Israel) vs OGC Nice (Franţa) 1-0

Young Boys Berna (Elveţia) vs Anderlecht Bruxelles (Belgia) 0-1

1.FC Slovacko (Cehia) vs AIK Solna (Suedia) 3-0

Molde FK (Norvegia) vs Wolfsberger AC (Austria) 0-1

CS Universitatea Craiova (România) vs Hapoel Beer-Sheva (Israel) 1-1

Istanbul Başakşehir (Turcia) vs Royal Antwerp (Belgia) 1-1

NK Zrinjski Mostar (Bosnia-Herţegovina) vs Slovan Bratislava (Slovacia) 1-0

FC Vaduz (Liechtenstein) vs Rapid Viena (Austria) 1-1

NK Maribor (Slovenia) vs CFR Cluj (România) 0-0

Lech Poznan (Polonia) vs F91 Dudelange (Luxemburg) 2-0

FCSB (România) vs Viking Stavanger (Norvegia) 1-2

FC Koln (Germania) vs Fehervar Szekesfehervar (Ungaria) 1-2

Villarreal (Spania) vs Hajduk Split (Croaţia) 4-2

West Ham United (Anglia) vs Viborg FF (Danemarca) 3-1

FK Shkupi (Macedonia de Nord) vs Ballkani (Kosovo) 1-2

Partizan Belgrad (Serbia) vs Hamrun Spartans (Malta) 4-1

Fiorentina (Italia) vs Twente Enschede (Olanda) 2-1

AZ Alkmaar (Olanda) vs Gil Vicente (Portugalia) 4-0.

Meciurile din manşa secundă vor avea loc marţi 23 august şi joi 25 august.