FCSB a fost învinsă de echipa norvegiană Viking Stavanger, scor 2-1, în prima manşă a play-off-ului Conference League. Meciul s-a jucat pe Arena Națională.

Nicolae DicaFoto: Vadim Ghirda / AP - The Associated Press / Profimedia

Echipa lui Dică a deschis scorul prin Coman ('3). Chiar dacă FCSB a avut mult mai multe ocazii, oaspeţii s-au impus prin golurile marcate de Kabran ('5) şi Bjorshol ('35).

De știut:

  • Returul va avea loc joia viitoare, de la ora 20:00, în Norvegia.

Au evoluat echipele:

FCSB: Târnovanu – Pantea (V. Creţu 54’), Dawa, Tamm, Radunovic - Edjouma, Olaru – Cordea (I. Stoica 86’), Oct. Popescu (Raţă 74’), Fl. Coman – Miculescu (B. Rusu 54’). Antrenor: Nicolae Dică

Viking: Gunnarsson – Bjørshol (Vikstøl 73’), Brekalo, Vevatne, Pattynama – Fridjonsson (Tangen 83’), Solbakken, Lokberg (Torsteinbo 65’) - Kabran, Karlsbakk (Sandberg 46’), Tripic (Traore 83’). Antrenor: Morten Jensen

Cine este Viking Stavanger

Viking a trecut în preliminarii de Sparta Praga (0-0 în deplasare şi 2-1 acasă) şi de Sligo Rovers (5-1 acasă şi 0-1 în deplasare), iar în Eliteserien, campionatul din Norvegia, ocupă locul 5 după 18 etape (se joacă sistem primăvară-toamnă), la distanţă mare de locurile rezervate cupelor europene.

Gruparea din Stavanger are în palmares opt titluri şi şase cupe naţionale, dar ultimul campionat câştigat a fost tocmai în 1991.

În acest moment, echipa are doi antrenori (situaţie destul de des întâlnită în Scandinavia), Bjarte Lunde Aarsheim şi Morten Jensen, ambii fără vreo performanţă notabilă în carieră.