​Comisia de Apel a UEFA a comunicat vineri decizia forului european în cazul suporterilor echipei Fenerbahce, care i-au scandat numele lui Vladimir Putin în timpul meciului cu Dinamo Kiev din turul doi preliminar al Champions League.

FenerbahceFoto: Fenerbahce.org

Măsurile luate de UEFA sunt următoarele:

  • Avertisment dat clubului Fenerbahce SK, privind conduita necorespunzătoare a echipei;

  • A amendat clubul turc Fenerbahce SK cu suma de 50.000 de euro şi a dispus închiderea parţială a stadionului Sukru Saracoglu cu cel puţin 5.000 de locuri pentru următorul meci în care Fenerbahce SK va fi club gazdă.

Motivaţia a fost aceea că galeria clubului din Istanbul a aruncat diverse obiecte pe gazon, a transmis mesaje provocatoare cu caracter ofensator şi a avut scandări interzise.

Închiderea parţială a unor sectoare ale stadionului Sukru Saracoglu este subiectul unei perioade de probă care se întinde pe următorii doi ani de la data emiterii prezentei decizii.

Dinamo Kiev, echipa antrenată de Mircea Lucescu, a învins cu 2-1 pe Fenerbahce SK, la Istanbul, miercuri, 27 iulie, într-un meci contând pentru manşa secundă a turului doi preliminar al UEFA Champions League.