Christophe Galtier a fost anunțat oficial ca noul antrenor de la PSG la începutul lunii iulie. De atunci, francezul a instalat o serie de reguli valabile pentru Messi, Mbappe, Neymar și celelalte vedete ale echipei.

Christophe GaltierFoto: Bertrand GUAY / AFP / Profimedia

Christophe Galtier, în vârstă de 55 de ani, care s-a despărţit la sfârşitul lui iunie de echipa Nice, este al şaptelea antrenor al lui PSG de când clubul este deţinut de fondul de investiţii Qatar Sports Investment (QSI).

El completează organigrama campioanei Franţei, la mai mult de o lună de la prelungirea contractului lui Kylian Mbappe şi de îndepărtarea directorului sportiv Leonardo, înlocuit de consilierul sportiv portughez Luis Campos.

Regulile impuse de Christophe Galtier la PSG: Cine întârzie la antrenamente poate pleca acasă, iar telefoanele nu sunt permise la masă

Conform Marca.com, vedetele lui PSG sunt așteptate la antrenamente între 8:30 și 8:45. Cine trece de acest interval, va fi trimis acasă.

La masa de dimineață și cea de la prânz, nimeni nu va folosi telefoanele mobile.

Galtier își dorește o unitate mai mare a grupului, astfel că jucătorii sunt încurajați să socializeze în timpul servirii meselor.

Până acum, nu au fost reacții negative din partea jucătorilor la noile reguli impuse de Galtier.

În prezent, PSG, campioana din Ligue 1, se află într-un tur în Japonia.