FCSB a debutat cu stângul în preliminariile Conference League: în prima manșă din turul al doilea, echipa pregătită de Anton Petrea a fost învinsă de Saburtalo Tbilisi (Georgia), în deplasare, scor 1-0.

Anton PetreaFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Unicul gol al partidei a fost marcat de Nonikashvili, în minutul 41.

Au evoluat echipele:

Saburtalo: Megrelishvili - Gocholeishvili, Kakubava, Chaduneli, Jinjolava – Kardava (Mamatsashvili ' 67), Nonikaşili (Mioc '80)– Tabatadze (Goshteliani '67), Nonikashvili, Guliashvili – Sikharulidze. Antrenor: Lasha Nozadze

FCSB: Târnovanu – Haruţ (Oaidă '86), Dawa, Tamm, Popescu – Şut, Edjouma (Coman '46) – Cordea (Stoica '86), Olaru, Popescu (Mamut '69) – Tănase. Antrenor: Anton Petrea.

Meciul a fost arbitrat de o brigadă norvegiană formată din: Kai Erik Steen – Tom Harald Gronevik, Oystein Ytterland – Mohammad Usman Aslam.

De știut:

  • Returul va avea loc săptâmâna viitoare, tot joi, de la ora 20:30.
  • Câştigătoarea dintre Saburtalo Tbilisi şi FCSB va juca în turul trei preliminar cu învingătoarea „dublei” dintre Vikingur Gota (Insulele Feroe) şi Dunajska Streda (Slovacia), 0-2 în prima manșă.

Cine este Saburtalo Tbilisi

Saburtalo Tbilisi a terminat ultima ediţie de campionat pe locul 5, dar s-a revanșat în Cupa Georgiei, reușind să câștige trofeul după o finală cu Samgurali, scor 1-0 (în cei 22 de ani de existență a clubului, a câștigat un titlu de campioană, în 2018, două Cupe ale Georgiei și o Supercupă).

Georgienii își desfășoară meciurile de acasă pe Stadionul „Mikheil Meskhi”, care are o capacitate de 24.680 de locuri.

Saburtalo Tbilisi a ieșit în evidență la finalul sezonului 2014-2015, când a promovat în prima ligă din Georgia, iar trei ani mai târziu a câștigat în mod surprinzător titlul de campioană.

Saburtalo Tbilisi a ajuns în turul doi preliminar din Conference League după o „dublă” dramatică cu Partizani Tirana.

Albanezii au câștigat meciul tur din Georgia cu 1-0, dar adversarii s-au impus în retur cu același scor, fiind nevoie de lovituri de departajare pentru stabilirea echipei calificate.

Citește și: