Ianis Hagi, jucător de bază al naționalei României, a transmis un mesaj care poate fi considerat surprinzător în condițiile în care tricolorii au pierdut trei din cele patru meciuri jucate în actuala ediție a Ligii Națiunilor.

Ianis HagiFoto: Alex Nicodim / Sipa Press / Profimedia

Naționala antrenată de Edi Iordănescu a fost învinsă de Muntenegru de două ori și de Bosnia în deplasare, câștigând doar partida de acasă contra Finlandei în Grupa a 3-a a Diviziei B a Ligii Națiunilor.

Tricolorii se află pe ultimul loc în clasamentul Grupei 3 și vor coborî mai multe poziții în clasamentul FIFA.

Ianis Hagi șochează după rezultatele slabe ale naționalei României: „Vom scoate lumea în stradă”

Ianis Hagi, indisponibil pentru că se reface după o accidentare, a declarat pentru AS.ro că este sigur că naționala României va scoate lumea în stradă mai devreme sau mai târziu.

„Noi am demonstrat-o la tineret, am scos lumea în stradă. Nu am niciun dubiu, vom face asta și la echipa mare.

Visez la aceste calificări. Nu mi-e greu să port acest nume, mi-a fost la un moment dat. M-am obișnuit, am acceptat numele, sunt mândru de numele acesta.

Poate fi foarte greu, dar dacă îl folosești ca motivație sau ambiție te va ajuta foarte mult. E lucrul care mă trezește zi de zi dimineața și mă face să muncesc din ce în ce mai mult.

Când eram mic, îmi era greu, oamenii mă arătau cu degetul, auzeam chestii din tribună de la părinți. Cred că numele m-a ajutat foarte mult în viață, în termen de motivație. E lucrul care mă face să vreau să devin mai bun” - Ianis Hagi.

Clasament Grupa 3, Divizia B

1. Bosnia și Herțegovina (6-4 golaveraj) 8 puncte

2. Muntenegru (6-3) 7

3. Finlanda (5-6) 4

4. România (1-6) 3.

Cum arată programul României în Liga Națiunilor

Muntenegru - România 2-0

Bosnia și Herțegovina - România 1-0

România - Finlanda 1-0

România - Muntenegru 0-3.

23 septembrie 2022

Finlanda - România (21:45)

26 septembrie 2022

România - Bosnia și Herțegovina (21:45).

*Meciurile vor fi LiveText pe Hotnews.ro.