România a fost umilită de Muntenegru, scor 0-3, marți seara, acasă, în etapa a patra din Grupa 3 A Diviziei B din Liga Națiunilor. Cu toate acestea, sistemul VAR care putea „face dreptate” în trei faze controversate nu a funcționat pe stadionul Giulești.

Sistemul VARFoto: Pro Shots Photo Agency / ddp USA / Profimedia

În minutul 61, la scorul de 2-0 pentru muntenegreni, Puşcaş a înscris după o pasă a lui Tănase, însă golul a fost anulat pentru ofsaid.

În același timp, mijlocașul muntenegrean Jovovic a fost iertat de al doilea cartonaș galben în minutul 39 pentru un fault dur la Bancu.

Nu în ultimul rând, Tomasevic, aflat la câțiva metri de poartă, a blocat cu mâna mingea șutată de Ștefănescu în minutul 51.

Centralul portughez Joao Pinheiro nu a acordat penalti pentru România la această fază.

Reacția lui Edi Iordănescu după umilința suferită în fața Muntenegrului - Ce a spus despre o eventuală demisie

Fără VAR la România - Muntenegru: Reprezentanții au intârziat la stadion

Conform GSP, reprezentanții comisiei tehnice din cabina VAR au venit târziu la stadionul Giulești.

Cu 10 minute înainte de startul meciului, ei și-au dat seama că serverul care asigura funcționalitatea sistemului nu mergea.

În aceste condiții, meciul România - Muntenegru nu a beneficiat de asistență VAR.

Clasament Grupa 3, Divizia B

1. Bosnia și Herțegovina (6-4 golaveraj) 8 puncte

2. Muntenegru (6-3) 7

3. Finlanda (5-6) 4

4. România (1-6) 3.

Cum arată programul României în Liga Națiunilor

Muntenegru - România 2-0

Bosnia și Herțegovina - România 1-0

România - Finlanda 1-0

România - Muntenegru 0-3.

23 septembrie 2022

Finlanda - România (21:45)

26 septembrie 2022

România - Bosnia și Herțegovina (21:45).

*Meciurile vor fi LiveText pe Hotnews.ro.