România are parte de un start slab în Liga Națiunilor, acolo unde formația pregătită de Edi Iordănescu are zero puncte și zero goluri marcate după primele două meciuri.

Nationala RomanieiFoto: frf.ro

Tricolorii nu mai au voie cu consola PlayStation în cantonament

Andrei Vochin, consilier al președintelui FRF (Răzvan Burleanu) a dezvăluit la Orange Sport că jucătorilor naționalei României li s-a interzis să mai vină în cantonament cu PlayStation.

E o măsură venită să îi protejeze de oboseală, fiind nenumărate cazurile în care unii dintre tricolori se duceau la culcare în jurul orei 4 dimineața.

„N-au voie cu PlayStation. E o măsură, nu mai vii cu el în cantonament, că au mai fost unii care se jucau, stăteau până la 4 dimineaţa. Înainte, nu acum.

Şi stăteau până la 4-5 dimineaţa şi apoi te întrebai de ce nu joacă. Acum câţiva ani. Păi, dar ce, la echipele de club nu se merge cu PlayStation?”, a punctat oficialul de la Casa Fotbalului.

Cu sau fără PlayStation, naționala României tot se află pe ultimul loc al grupei din Liga Națiunilor.

Partida României contra Finlandei va fi sâmbătă, de la ora 21:45, în direct de pe Stadionul Giulești pe Antena 1 și în format LiveText pe HotNews.ro.

În primele două jocuri din Liga Naţiunilor, România a fost învinsă în deplasare de Muntenegru, cu 2-0, şi de Bosnia-Herţegovina, cu 1-0, aflându-se pe ultimul loc în grupă, fără vreun punct.

Clasament Grupa 3, Divizia B

1. Finlanda (3-1 golaveraj) 4 puncte

2. Bosnia-Herțegovina (2-1) 4

3. Muntenegru (2-2) 3

4. România (0-3) 0.

Cum arată programul României în Liga Națiunilor și cine transmite meciurile

4 iunie 2022

Muntenegru - România 2-0

7 iunie 2022

Bosnia și Herțegovina - România 1-0

11 iunie 2022

România - Finlanda (21:45, Live pe Antena 1)

14 iunie 2022

România - Muntenegru (21:45, Live pe Primasport)

23 septembrie 2022

Finlanda - România (21:45)

26 septembrie 2022

România - Bosnia și Herțegovina (21:45).

*Meciurile vor fi LiveText pe Hotnews.ro.