Robert Lewandowski a reiterat faptul că vrea să plece de la Bayern Munchen, formație cu care mai are contract încă un an, dezvăluind care este singurul club la care vrea să se transfere.

Robert LewandowskiFoto: Neil Hanna / Zuma Press / Profimedia Images

Contractul lui Robert Lewandowski cu Bayern Munchen expiră în 2023, dar atacantul bavarezilor a declarat în mai multe rânduri că nu își dorește să mai continue la campioana Germaniei.

Polonezul este așteptat la Barcelona, club care a făcut deja o ofertă pentru el, refuzată însă de șefii bavarezilor.

Robert Lewandowski, de neîntors din decizia de a pleca de la Bayern Munchen

Marcatorul a 50 de goluri în 46 de meciuri disputate în acest sezon în toate competițiile pentru Bayern Munchen, Lewandowski susține că nu mai este cale de întoarcere și vrea să semneze cu Barcelona, conform DailyMail.

„Vreau doar să plec de la Bayern. Loialitatea și respectul sunt mai importante decât orice. Cel mai bun lucru este să găsim o soluție împreună pentru ca eu să pot pleca.

Bayern nu a vrut să asculte până la final ce am avut de spus. Ceva a murit atunci înăuntrul meu și este imposibil să trec peste asta. Chiar și dacă este vorba despre profesionalism, nu pot să trec peste cele întâmplate.

Nu am luat în considerare alte oferte în afara celei de la Barcelona. Este clar că vreau să plec de la Bayern” - Robert Lewandowski.

Robert Lewandowski a ajuns la Bayern Munchen în vara anului 2014 din postura de jucător liber de contract. Pentru baverezi, polonezul a înscris de 344 de ori în 373 de partide disputate în toate competițiile.