La aproape o săptămână de la incidentele din ziua finalei Champions League (a început cu o întârziere de 36 de minute), UEFA a prezentat scuze suporterilor celor de la Liverpool și Real Madrid pentru cele întâmplate pe „Stade de France” din Paris.

Fanii lui Liverpool si gazele lacrimogene date de politistii franceziFoto: Captura YouTube

UEFA a ordonat o anchetă independentă

„UEFA doreşte să prezinte sincere scuze tuturor spectatorilor care au fost nevoiţi să trăiască sau să asiste la evenimente înfricoşătoare şi tulburătoare înaintea finalei Ligii Campionilor, la Stade de France, în 28 mai 2022, la Paris, într-o seară care ar fi trebuit să fie o sărbătoare a fotbalului european. Niciun iubitor al fotbalului nu ar trebui să fie pus în acea situaţie şi nu trebuie să se mai întâmple.

În acest scop, imediat după evenimente, UEFA a cerut o anchetă independentă pentru identificarea problemelor şi responsabilităţilor tuturor entităţilor implicate în organizarea finalei şi a publicat astăzi Termenii de referinţă pentru această anchetă”, se arată într-un comunicat al UEFA.

Forul a precizat că ancheta i-a fost încredinţată portughezului Tiago Brandao Rodrigues şi va stabili imaginea completă a ceea ce s-a întâmplat în ziua finalei LC. Vor fi analizate toate planurile operaţionale relevante legate de siguranţă, mobilitate, ticketing, dar şi felul în care s-au pregătit entităţile implicate în organizarea finalei.

Real Madrid a cucerit a 14-a Ligă a Campionilor din palmares după ce a trecut, scor 1-0, de Liverpool în marea finală de la Paris. Unicul gol a fost marcat de Vinicius Jr. în minutul 59.

Lovitura de începere a meciului a fost întârziată cu 36 de minute, UEFA invocând iniţial „sosirea târzie” a fanilor la stadion.

Însă mulţi suporteri ai lui Liverpool au vorbit despre cozile lungi din orele premergătoare meciului şi despre un răspuns dur al poliţiei la numărul mare de fani care a aglomerat porţile.

Poliţia franceză a fost criticată pentru că a folosit gaze lacrimogene şi sprayuri cu piper împotriva unor fani ai lui Liverpool care aşteptau să intre pe stadionul din Paris.

Ulterior, UEFA a pus întârzierea pe seama unor „motive de securitate” şi a declarat că turnicheţii din sectoarele rezervate suporterilor echipei Liverpool au fost „blocaţi de mii de fani care au cumpărat bilete false care nu funcţionau”.

Ministrul francez de Interne, Gerald Darmanin, a dat vina pe suporterii britanici, declarând că mii de persoane nu aveau bilete corespunzătoare şi au forţat intrarea, iar unii au agresat stewarzii.

Scene ireale la Stade de France cu ocazia finalei Champions League: