Chiar dacă este cunoscut pentru modul său de a-și ironiza rivalii, Mihai Stoica, managerul lui FCSB, s-a declarat surprins de retrogradarea lui Dinamo din Liga 1.

HotNews.roFoto: Hotnews

Dinamo a fost învinsă de Universitatea Cluj (1-3 la general) în barajul de rămânere/ promovare și a retrogradat pentru prima oară în istorie din Liga 1.

Fără bani din drepturile TV (n.r. suma primită în Liga 2 este considerabil mai mică), Dinamo se află într-o situație complicată, iar găsirea investitorilor este o prioritate pentru echipa aflată în insolvență.

Mihai Stoica susține că nu poate ironiza Dinamo pentru retrogradare

Deși este recunoscut pentru ironiile sale, Mihai Stoica consideră că nu este momentul să glumească pe seama situației lui Dinamo, mai ales în condițiile în care echipa „a ajuns atât de jos”.

„Am trăit sentimente amestecate. De asta nici n-am comentat după. Podul era plin de ironii, dar nu e momentul.

Au ajuns prea jos, nu e un semn de bărbăție să ironizezi pe cineva care a ajuns atât de jos, pentru că nu-ți poate răspunde în niciun fel.

E cumplit ce s-a întâmplat, dar cred că ar fi trebuit să se întâmple acum mai mult timp, iar suporterii nu ar fi asistat la agonia asta.

A fost exact o agonie, a durat prea mult”, a declarat Mihai Stoica la Orange Sport.