​Virgil Dridea, fost mare jucător al celor de la Petrolul Ploiești, a murit duminică la vârsta de 81 de ani, anunță gruparea prahoveană pe siteul oficial.

Virgil DrideaFoto: fcpetrolul.ro

Virgil Dridea, un simbol al Petrolului

„Un simbol al Petrolului, o adevărată legendă a clubului nostru, Virgil Dridea a plecat dintre noi în această dimineaţă. La 81 de ani, Virgil „Puiu” Dridea a părăsit această lume, mergând să refacă echipa din „ceruri”, alături de cei cu care câştiga titlurile de campion al României şi o învingea, la Ploieşti, pe marea FC Liverpool!”, se precizează pe siteul oficial al celor de la Petrolul Ploiești.

Născut la 17 noiembrie 1940, la Ploieşti, Virgil Dridea şi-a legat aproape întreaga carieră de echipa lui de suflet, Petrolul Ploieşti. A debutat în primul eşalon la 24 august 1958, într-un meci cu Jiul Petroşani (3-0), iar în acel sezon devenea, pentru prima dată, campion al României, alături de Petrolul. A repetat performanţa în 1965-1966.

El mai are în palmares Cupa României, câştigată în ediţia 1962-1963, iar în bătălia cu FC Liverpool, purtată în toamna lui 1966, în Cupa Campionilor Europeni, a fost titular în meciurile de la Ploieşti şi în cel de baraj, de la Bruxelles!

Dridea a adunat, pe parcursul a opt stagiuni, 82 de prezenţe în tricoul Petrolului, ultima la 3 septembrie 1968, tot într-un meci cu Jiul Petroşani. Cariera de jucator şi-a încheiat-o doi ani mai târziu, la Metalul Plopeni, dedicându-se, mai apoi, celei de antrenor.

Le-a pregătit pe Metalul Plopeni, până în 1983, a mers, după aceea, în Angola, la Pedro Atletico do Huambo (1983-1985), iar la revenirea în ţară a preluat-o pe Prahova CSU Ploieşti, cu care a promovat în Divizia B.

În vara lui 1988, a trecut pe banca formaţiei sale de suflet, reuşind să readucă Petrolul în prima Divizie, în 1989, dar şi în competiţiile europene, sub comanda sa „găzarii” întâlnind-o pe Anderlecht Bruxelles, în ediţia 1989-1990 a Cupei UEFA.

În 1992, Dridea a plecat în Siria, pregătind echipa Armatei, iar mai apoi le-a antrenat pe Dacia Unirea Brăila (1994-1995), Metalul Plopeni (1995-1996) şi Midia Năvodari (1998-1999). A revenit pe banca Petrolului în stagiuniea 1999-2000, iar în perioada 1 iulie 2004-31 decembrie 2004 a avut cel de-al treilea mandat la cârma "lupilor".

Ulterior, a fost oficial al AJF Prahova,dar şi unul dintre fondatorii noului Petrolul, echipa care a pornit din Liga a IV-a în 2016, ajungând, în această vară, să-şi recâştige locul în elita fotbalului românesc.