Istvan Kovacs a condus miercuri finala Conference League câștigată de AS Roma în fața lui Feyenoord și a parcurus un număr impresionant de kilometri pe toată durata meciului de la Tirana.

Istvan KovacsFoto: Orange Pics BV / Alamy / Alamy / Profimedia

Istvan Kovacs nu a avut parte de critici importante după finala de la Tirana, în afara faptului că antrenorul olandezilor i-a reproșat că a acordat doar cinci minute de prelungiri la finalul partidei, chiar dacă au fost numeroase întreruperi ale jocului.

Istvan Kovacs și cei 12,5 kilometri parcurși în finala Conference League

Conform informațiilor Digisport, Istvan Kovacs a alergat nu mai puțin de 12,5 kilometri la Tirana.

Istvan Kovacs este recunoscut pentru pregătirea sa fizică ireproșabilă, cât și pentru rezultatele bune la probele fizice susținute periodic de arbitri.

Grație meciurilor arbitrate la nivel înalt în competițiile europene din acest sezon, Istvan Kovacs (ajutat de arbitrii Vasile Marinescu și Ovidiu Artene) va conduce mai multe partide din cadrul Cupei Mondiale din Qatar (noiembrie 2022).