​Dinamo are nevoie de un miracol pentru a rămâne în Liga 1, iar Dusan Uhrin Jr. a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că jucătorii trebuie să își controleze emoțiile și să dea totul pe teren la returul barajului de menținere/promovare cu Universitatea Cluj.

Dusan Uhrin JrFoto: Facebook - Dinamo

Dusan Uhrin nu vrea să le frângă inima fanilor dinamoviști

Manșa retur dintre Dinamo și U Cluj va avea loc duminică, 29 mai, de la ora 20:30, la București. În tur, clujenii s-au impus cu 2-0.

„Realitatea este că toată lumea trebuie să facă mai mult, dacă vrem să rămânem în prima ligă. Cred că adversarii vor juca pe contraatac. Trebuie să jucăm cu siguranţă, dar în acelaşi timp să înscriem minimum două goluri în timpul regulamentar.

Nu e o situaţie deloc bună pentru istoria acestui club, dar sper că vom depăşi această perioadă. Nu mă simt prea bine, dar trebuie să dăm maximum. Am avut multe momente de presiune în cariera mea, nu e cel mai dificil moment.

Nu vreau să le frâng inima fanilor dinamovişti. Pot să dorm, dar nu aşa bine, ma gândesc numai la acest meci. Jucătorii sunt un pic emoţionaţi, dar noi suntem vinovaţi pentru această situaţie. Trebuie să rămânem concentraţi. Dacă voi fi emoţionat sau nervos, va fi foarte rău pentru noi.

Am vorbit cu fanii, cu câţiva lideri de la DDB. E normal să pună presiune, vor ca echipa să rămână în Liga 1. Nu cred că e momentul acum să ne gândim la bani, trebuie în primul rând să ne salvăm de la retrogradare. Nu joacă banii, trebuie să avem atitudine.

Trebuie să recunosc că a fost mai greu decât mă aşteptam atunci când am semnat cu Dinamo. Nu vorbesc despre viitorul meu, am contract cu Dinamo, sunt concentrat acum doar pe meciul de duminică. Mereu am lucrat sub presiune aici. Aşa e la Dinamo, iar jucătorii trebuie să înţeleagă şi ei acest lucru, că sunt mereu sub presiune” - Dusan Uhrin, într-o conferinţa de presă.