Real Madrid și Liverpool se vor înfrunta, sâmbătă seara, pe „Stade de France”, în marea finală a Ligii Campionilor. Până atunci, starurile Karim Benzema și Mohamed Salah au început să se contreze după o declarație a fotbalistului egiptean.

Karim BenzemaFoto: Oscar J Barroso/DPPI/LiveMedia / Shutterstock Editorial / Profimedia

Sâmbătă, de la ora 22:00, va avea loc duelul dintre Real Madrid și Liverpool în finala Ligii Campionilor de pe „Stade de France”.

Până să se întâlnească pe teren, Karim Benzema și Mohamed Salah au început un schimb de replici de la distanță, după ce egipteanul a declarat că „vrea răzbunare” după finala Ligii Campionilor pierdută de „cormorani” în 2018.

Karim Benzema și Mohamed Salah, duel de la distanță înainte de finala Ligii Campionilor

„Sunt entuziasmat înaintea finalei, am vrut să jucăm cu Real Madrid. Am pierdut în 2018, a fost o zi tristă pentru noi și cred că acum este vremea revanșei.

Sunt sigur că va fi un meci greu, dar trebuie să ne concentrăm pe jocul nostru și cred că avem șanse bune” - Mohamed Salah.

„Cei de la Liverpool au prea multă încredere. Poate cred că au câștigat deja meciul sau cred că Real Madrid nu mai este la fel de bună ca înainte.

Cred că se consideră favoriți. Salah poate să spună ce vrea, vom vedea pe teren” - a replicat Karim Benzema.

Liverpool caută sâmbătă trofeul cu numărul șapte în Liga Campionilor, în timp ce Real deține recordul (13 Champions League cucerite).

Finala Ligii Campionilor va fi în direct pe Digisport 1, Orangesport 1, Primasport 1 și Livescore pe HotNews.ro.