​FCSB nu a achitat suma de bani pe care o datorează față de ALPAB (Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement București), iar acum gruparea care va încheia sezonul din Liga 1 pe locul al doilea va fi executată silit.

Arena NationalaFoto: Federico Pestellini / Panoramic / Bestimage / Profimedia

FCSB, obligată să plătească datoria de 211.000 de euro

Conform Digisport, suma de 211.000 de euro s-a adunat după ce FCSB nu a plătit pentru închirierea Arenei Naționalei din 2017 până în prezent.

ALPAB a cerut executarea silită a formației bucureștene pentru a-și recupera datoria.

De cealaltă parte, Gigi Becali (patronul ocupantei locului al doilea din Liga 1) spune că va plăti, cu toate că alta a fost înțelegerea cu Gabriela Firea, fosta primăriță a Capitalei.

„Noi am făcut între Primărie, FCSB și ALPAB, am zis că noi dăm banii pe gazon și se scade din chirie. Dacă trebuie să mai plătim o dată, mai plătim o dată.

Am făcut acte, ei au trecut la Primăria Capitalei în buget banii ăștia. Am plătit banii. Am băgat banii în gazon și s-au scăzut din chirie.

Dacă zice judecătorul că trebuie să mai dăm o dată, mai dăm o dată banii. Dacă așa zice instanța, ce pot să fac? Îi zic judecătorului că nu vreau să dau? Asta e, să mă execute” - Gigi Becali, la Digisport.

Omul de afaceri face referire la o înțelegere din 2017 cu Gabriela Firea. La acel moment, cele două părți s-au înțeles să pună fiecare câte 200.000 de euro pentru schimbarea gazonului de pe Arena Națională.

Banii ar fi urmat să fie scăzuți din chiria pe care FCSB trebuia să o plătească pentru Arena Națională.

Arena Națională, prețuri de închiriere

Cea mai mare arenă de fotbal din țară poate fi închiriată la prețuri diferite în funcție de evenimentul găzduit.

Nicușor Dan a anunțat în luna aprilie a acestui an lista revizuită a prețurilor de închiriere.

* toate sumele sunt fără TVA

Meci din Liga 1: 13.000 euro

Meci din Cupa României: 13.000 de euro

Meci din Champions League: 28.000 de euro

Meci din Europa League: 23.000 de euro

Servicii de operare Arena Națională: 10.000 de euro meci/ eveniment.

Recursul FCSB, admis - Înalta Curte de Casație și Justiție va rejudeca palmaresul echipei Steaua