Erling Haaland va fi jucătorul celor de la Manchester City, formația din Premier League anunțând marți că a ajuns la un acord de principiu cu Borussia Dortmund pentru transferul atacantului norvegian.

HotNews.roFoto: Hotnews

„Manchester City poate confirma că a ajuns la un acord de principiu cu Borussia Dortmund pentru transferul lui Erling Haaland din data de 1 iulie 2022. Transferul rămâne sub rezerva finalizării acordului cu jucătorul”, a precizat gruparea engleză, într-un scurt comunicat.

Haaland, în vârstă de 21 de ani, a marcat 28 de goluri în 29 de meciuri în acest sezon pentru Dortmund, dintre care 21 în 23 de partide din campionatul german. De când a ajuns în Bundesliga, în ianuarie 2020, de la Salzburg (pentru 20 de milioane de euro), norvegianul a înscris de 61 de ori în 66 de meciuri din Bundesliga. El are 134 de goluri în 182 de jocuri disputate în carieră, scrie News.ro.

Deşi suma de transfer, 75 de milioane de euro, practic clauza de reziliere, nu pare exorbitantă pentru un jucător de acest calibru, oficialii lui City vor trebui totuşi să bage adânc mâna în buzunar. Potrivit presei engleze, Manchester City ar trebui să plătească un total de 250 de milioane de euro, incluzând taxa de transfer, comisionul agenţilor şi salariul, estimat la 25 de milioane de euro pe an.

La câteva minute după ce „cetățenii” au dezvăluit că au ajuns la un acord cu Borussia pentru transferul lui Haaland, vicecampioana Germaniei a anunțat venirea lui Karim Adeyemi, fotbalist german cu mamă româncă.