Prezent la o ceremonie de omagiu adusă lui Diego Maradona, preşedintele clubului Napoli, Aurelio De Laurentiis, a declarat că ar vrea să renoveze stadionul clubului pe care îl conduce, dar mafia italiană stă în calea acestui proiect.

HotNews.roFoto: Hotnews

Preşedintele clubului Napoli a vorbit despre stadionul care poartă numele legendei argentiniene de la moartea acesteia, în noiembrie 2020.

De Laurentiis susține că i-a propus primarului orașului să înceapă procesul de renovare, dar nu au ajuns încă la un consens.

În plus, președintele lui Napoli consideră că trebuie să fie precaut în acest demers pentru că nu poate supăra mafia italiană.

Președintele lui Napoli, sincer în ceea ce privește renovarea stadionului Diego Maradona

„În Anglia, există cel mai bun fotbal din lume, cu cele mai frumoase stadioane şi cu legi care scot huliganii din acţiune dacă este cazul.

În Italia, nu poți face la fel cu mafia, cu Camorra şi cu Ndrangheta (n.r. grupări mafiote organizate). Ai nevoie de o capacitate de adaptare.

Acum ani buni am mai propus schimbări, dar am întâmpinat dificultăți la nivelul orașului” - Aurelio De Laurentiis.

Construit în 1959, stadionul Diego Maradona are o capacitate de 55.000 de locuri. Arena are nevoie de renovări ca urmare a faptului că a fost construită acum mai mult de 60 de ani.