Liverpool a făcut un pas greșit în lupta pentru titlul din Premier League. Echipa antrenată de Jurgen Klopp a terminat la egalitate cu Tottenham scor 1-1, pe Anfield, iar Manchester City se poate desprinde decisiv la finalul etapei cu numărul 36.

Jurgen KloppFoto: Adam Davy / AFP / Profimedia

Tottenham a deschis scorul prin Heung-min Son ('56), iar Liverpool a egalat grație șutului deviat al lui Luis Diaz ('74).

În urma acestui rezultat, Liverpool a urcat provizoriu pe prima poziție (la egalitate de puncte cu Manchester City, formație care nu a jucat încă în această etapă). De cealaltă parte, Tottenham rămâne pe locul 5, la o lungime în spatele celor de la Arsenal (echipa aflată pe ultimul loc de Champions League).

Aici poți vedea un rezumat al partidei dintre Liverpool și Tottenham.

Reacția lui Jurgen Klopp după remiza care poate duce titlul pe Etihad Stadium

„În primul rând le-am spus să nu se mai comporte ca la o înmormântare. În viață se pot întâmpla lucruri mult mai rele. Dacă am fi câștigat nu ne-ar fi crescut șansele unui succes marți la Birmingham, cu Aston Villa. Vom merge acolo, ne vom pregăti și vom încerca. Singurul mod în care lucrurile vor fi așa cum vrem este să câștigăm.

Băieții sunt foarte dezamăgiți și este normal. Aș vrea să le pot spune că City va pierde puncte. Vom vedea ce se întâmplă! Problema mea nu este ce va face City cu Newcastle, ci meciul de marți cu Aston Villa.

Avem un punct mai mult decât acum câteva ore. Am fost conduși cu 1-0 și am egalat. Nu este exact cum am vrut, dar trebuie să trecem repede peste acest moment.

Nu-mi place acest gen de fotbal (n. r. cel practicat de Tottenham sub conducerea lui Conte), dar asta e problema mea. Au jucători de talie mondială și respect munca lor. Este foarte dificil să joci împotriva lor. Băieții sunt mai dezamăgiți decât mine pentru că au am trăi mai multe în fotbal” - Jurgen Klopp.

Premier League, se vor juca duminică

Arsenal vs Leeds United

Leicester vs Everton

Norwich vs West Ham

Manchester City vs Newcastle.

Premier League, clasament

1. Liverpool (87-23 golaveraj) 83 de puncte / 35 meciuri

2. Manchester City (84-21) 83 / 34

3. Chelsea (70-31) 67 / 35

4. Arsenal (54-41) 63 /34

5. Tottenham (60-40) 62 / 35

6. Manchester United (56-56) 58 / 37

7. West Ham (53-46) 52 / 35

8. Wolverhampton (35-34) 50 / 35