Carlo Ancelotti, tehnicianul lui Real Madrid, a vorbit după o nouă „remontada” pe Santiago Bernabeu despre metoda pe care a folosit-o pentru a-și motiva jucătorii înainte de returul semifinalei câștigate contra lui Manchester City în Liga Campionilor.

Carlo AncelottiFoto: Hollandse Hoogte / Shutterstock Editorial / Profimedia

Deși era în deficit de două goluri în minutul 89 al partidei de pe Santiago Bernabeu (5-3 la general pentru Manchester City), Real Madrid a întors spectaculos rezulatul în prelungiri și s-a calificat în finala Ligii Campionilor (6-5 la general).

După a treia „remontada” din fazele eliminatorii ale actualei ediții a Ligii Campionilor (PSG - optimi, Chelsea - sferturi și Manchester City - semifinale), Carlo Ancelotti a dezvăluit că le-a pus jucătorilor săi înainte de partida de pe Bernabeu videoclipuri cu revenirile pe care le-au reușit în acest sezon pentru a-i motiva.

Carlo Ancelotti (Real Madrid) vorbește despre momentele în care s-a făcut diferența în semifinala contra lui Manchester City

Carlo Ancelotti și modul unic în care și-a motivat jucătorii înainte de meciul cu Manchester City

„Videoclipul pe care l-am arătat înainte de a intra pe teren a fost unul cu toate revenirile pe care le-am făcut în acest sezon, opt la număr. Iar videoclipul se încheia cu mesajul: „Ne lipseşte o revenire”. Şi am reuşit să o facem încă o dată miercuri" - Carlo Ancelotti.

De știut:

  • Real a câștigat de 13 ori Champions League, un record (1956, 1957, 1958, 1959, 1960, 1966, 1998, 2000, 2002, 2014, 2016, 2017 și 2018). De asemenea, echipa din Madrid a mai disputat alte trei finale (1962, 1964 și 1981).
  • Trupa lui Carlo Ancelotti va juca în finala Champions League (28 mai) de la Paris contra lui Liverpool (a eliminat Villarreal în penultimul act).​