Real Madrid a arătat din nou că poate întoarce orice rezultat și s-a calificat în finala Ligii Campionilor după un meci nebun contra lui Manchester City. Madrilenii s-au impus cu 3-1 după prelungiri pe Santiago Bernabeu, iar Carlo Ancelotti a explicat unde s-a făcut diferența în această partidă.

Carlo AncelottiFoto: Jan Kruger / PA Images / Profimedia

Manchester City a deschis scorul prin Mahrez ('73), dar Real Madrid a obținut calificarea după ce a marcat prin Rodrygo ('90, '90+1) şi Benzema ('95, penalty).

În tur, echipa lui Pep Guardiola câștigase cu scorul de 4-3.

În urma unei noi „remontade” în Liga Campionilor după cele cu PSG (optimi) și Chelsea (sferturi), Carlo Ancelotti a declarat că echipa sa a fost împinsă din nou de la spate de „măreția clubului” în momentele dificile.

Explicația lui Pep Guardiola după ce Manchester City a ratat dramatic calificarea în finala Champions League

Carlo Ancelotti: „Măreția lui Real Madrid nu te lasă la pământ în momentele grele”

„Este măreţia acestui club, care nu te lasă să rămâi căzut la pământ atunci când pare că totul s-a terminat. Îţi dă puterea de a continua, de a crede în momentele când totul pare fără speranță.

Am jucat o optime de finală foarte grea, un sfert de finală foarte greu şi o semifinală foarte grea împotriva a trei candidate la titlul de campioană (n.r. PSG, Chelsea și Manchester City). Încă nu este un succes pentru că lipseşte ultimul pas (n.r. finala).

Meciul a fost echilibrat, disputat, când părea că se termină am găsit ultima picătură de energie pentru a egala. Când am trecut în avantaj pe tabelă obţinusem deja un avantaj psihologic important. Asta mi s-a mai întâmplat, în finala cu Liverpool (n.r. - când o antrena pe AC Milan).

Am terminat mai puternici și am câştigat acest meci. Avem un public extraordinar şi asta îi împinge pe jucători. Ei sunt responsabili şi cunosc foarte bine istoria acestui tricou, ceea ce este foarte important.

Este cel mai mare club din lume şi sunt foarte fericit să fiu antrenor aici. Am meritat să mergem la Paris pentru a juca această finală şi vom vedea ce se va întâmpla acolo” - Carlo Ancelotti.

Trupa lui Carlo Ancelotti va juca în finala Champions League (28 mai) de la Paris contra lui Liverpool (a eliminat Villarreal în penultimul act).