Ziua de joi aduce patru meciuri importante din primele manșe ale semifinalelor Europa League și Conference League.

Trofeul Europa LeagueFoto: Europa League / Facebook

West Ham - Eintracht Frankfurt, germanii au moral bun după ce au eliminat Barcelona

West Ham este pentru prima oară în 46 de ani în semifinalele unei competiții europene după ce a eliminat Lyon în sferturile Europa League (4-1 la general).

Eintracht Frankfurt vine în Anglia cu un moral excelent după ce a trecut de Barcelona în sferturi, scor 4-3 la general. Germanii au condus mai multe minute cu 3-0 trupa lui Xavi chiar pe Camp Nou obținând o victorie care va rămâne cu siguranță în istoria clubului.

David Moyes, antrenorul lui West Ham: „Este frumos ce se întâmplă la West Ham. Este o perioadă foarte bună pentru noi cu această calificare în semifinalele Europa League. Sper să continuăm, dar nu va fi ușor contra lui Frankfurt”.

Oliver Glasner, tehnicianul lui Eintracht Frankfurt: „West Ham este o echipă foarte compactă, puternică, care preferă un joc rapid în careul advers. Va fi un meci complicat, dar suntem pregătiți pentru provocare”.

Echipele probabile

West Ham: Areola; Johnson, Dawson, Rice, Cresswell; Souček, Noble; Bowen, Lanzini, Fornals; Antonio

Frankfurt: Trapp; Touré, Tuta, Hinteregger; Knauff, Sow, Rode, Kostić; Kamada, Lindstrøm; Borré

West Ham - Eintracht Frankfurt, în prima manșă a semifinalelor Europa League, va fi în direct pe Pro Arena, joi, de la ora 22:00.

RB Leipzig - Rangers, duel echilibrat

Leipzig și Rangers se vor întâlni pentru prima oară în competițiile europene. RB Leipzig a impresionat în sferturile Europa League, trecând de Atalanta cu 3-1 la general.

De cealaltă parte, Rangers a avut nevoie de prelungiri contra Bragăi în sferturi, trecând până la urmă de portughezi cu 3-2 la general.

Domenico Tedesco, antrenorul lui Leipzig: Rangers a eliminat Borussia Dortmund (n.r. în șaisprezecimi) și a asta spune multe despre forța lor. Știm care sunt punctele lor tari, cât și problemele pe care le au. Rangers sunt foarte puternici și pot bate pe oricine dacă îi lași să-și facă jocul.

Giovanni van Bronckhorst, tehnicianul lui Rangers: „Desigur că a juca în semifinalele Europa League este o performanță, dar mai avem mult până la finală. Vrem să atacăm și să ne creăm ocazii. Într-o semifinală de Europa League, trebuie să joci la cel mai înalt nivel”.

Echipe probabile

Leipzig: Gulácsi; Klostermann, Gvardiol, Halstenberg; Henrichs, Laimer, Forsberg, Angeliño; Olmo; André Silva, Nkunku

Rangers: McGregor; Tavernier, Goldson, Bassey, Barišic; Lundstram, Jack; Arfield, Aribo, Kent; Sakala

RB Leipzig - Rangers, în prima manșă a semifinalelor Europa League, va avea loc joi, de la ora 22:00.

Returul semifinalelor Europa League este programat pentru 5 mai.

Conference League, programul primei manșe a semifinalelor

Feyenoord - Olympique Marseille 28.04, ora 22:00

Leicester - AS Roma 28.04, ora 22:00

Returul semifinalelor Conference League este programat pentru 5 mai.