Inter Milano era favorită clară înaintea restanței cu Bologna, a înscris prima și victoria părea o simplă formalitate pentru echipa lui Simone Inzaghi. A venit însă momentul în care portarul Ionuț Radu a comis o eroare uriașă și rivala AC Milan are acum prima șansă la câștigarea titlului de campioană a Italiei.

Ionut Radu, gafa cariereiFoto: Insidefoto / ddp USA / Profimedia

AC Milan, aproape de titlu după eroarea lui Ionuț Radu

Inter a deschis scorul prin Perisic ('3), iar Bologna a egalat prin Arnautovic ('28).

Trimis între buturi după ce Handanovic s-a accidentat în ultimul moment la spate, Radu (care nu mai jucase din ianuarie - optimile Cupei Italiei) a dat pe lângă minge în minutul 82 și Sansone a înscris golul prin care gazdele au obținut victoria.

În Serie A, Ionuţ Radu a fost titular ultima dată anul trecut, la 12 mai, într-o partidă cu AS Roma.

În urma acestui rezultat, Inter rămâne pe locul al doilea în clasament, cu 72 de puncte, la două lungimi în spatele rivalei AC Milan.

Presa italiană și gafa internaționalului român

„Harakiri Inter: Radu dăruieşte trei puncte echipei Bologna şi jumătate de scudetto lui Milan. Noapte de coşmar pentru Radu. Jucătorul de 24 de ani, după luni la naftalină, a alunecat pe coaja de banană cea mai ironică. Radu a trăit ultimele minute în şoc. După fluierul final, portarul a izbucnit în lacrimi în drum spre tunel. Dumfries a acoperit camera, Correa, Dimarco şi Cordaz au fost primii care au ajuns la colegul lor şi l-au consolat. Reacţie de echipă adevărată” - Gazzetta dello Sport.

„Ce a trăit Radu la Bologna - Inter are toate elementele unei drame. Sportiv, profesional şi uman. Nu va fi uşor să ridice capul. Radu ar urma să revină pe bancă de duminică, la Udine, şi oricum despărţirea de Inter la finalul sezonului era scrisă” - Corriere dello Sport.

„Putem spune că prestația lui a fost sigură până în minutul 82. Apoi a venit 'crima', eroarea uluitoare prin care i-a făcut victoria cadou Bolognei și care poate conta decisiv în cursa pentru titlu. După această înfrângere, Inter nu mai depinde doar de propriile rezultate” - Tuttomercatoweb.

De altfel, Radu a primit nota 3 din partea ultimei publicații, aceasta fiind cea mai mică notă acordată vreunui jucător de pe teren.

Rezumatul partidei dintre Bologna și Inter Milano

*Gafa lui Radu poate fi văzută la 02:07

Serie A, programul rivalelor aflate în lupta pentru titlu

  • Inter Milano: Udinese (deplasare), Empoli (acasă), Cagliari (d), Sampdoria (a)

  • AC Milan: Fiorentina (a), Verona (d), Atalanta (a), Sassuolo (d).

Serie A, clasamentul după 34/38 etpae

1. AC Milan (60-30 golaveraj) 74 puncte

2. Inter Milano (72-28) 72

3. Napoli (61-30) 67

4. Juventus (52-30) 66

5. AS Roma (55-40) 58

6. Lazio (66-50) 56

7. Fiorentina (54-46) 56

8. Atalanta (61-43) 55 etc.