Pep Guardiola, atrenorul echipei Manchester City, a avut doar cuvinte de laudă la adresa adversarei din semifinalele Champions League, Real Madrid. Meciul tur, de pe Etihad Stadium, se va juca marți și va fi arbitrat de Istvan Kovacs.

Pep GuardiolaFoto: Isabel Infantes / PA Images / Profimedia

Real Madrid are jucători care pot face diferența

Guardiola a afirmat că Benzema și Vinicius sunt jucătorii care pot pune oricând în pericol poarta și că echipa sa va avea o misiune foarte dificilă împotriva madrilenilor.

„Este o onoare pentru mine că City se află în această etapă a competiţiei împotriva unei echipe precum Real Madrid care a scris istoria Ligii Campionilor. Suntem conştienţi că nu putem concura la acest nivel, pentru că nu am avea nicio şansă să ţinem pasul cu comparaţia.

Dar dorinţa noastră de a-i provoca, de a concura cu ei, nu este mai puţin puternică. Va trebui să oferim două meciuri perfecte pentru a ne califica în finală. Ştim că vom suferi şi suntem gata să suferim, dar şi să profităm de oportunităţile care ne vor apărea.

Ceea ce a făcut Real împotriva lui PSG şi Chelsea nu are nicio legătură cu norocul, cu şansa. Mai degrabă, în momentele complicate, sunt capabili să-şi ridice nivelul în toate zonele de joc.

Benzema înscrie o mulțime de goluri, dar nu doar împotriva lui Chelsea, a făcut asta toată cariera. Este un atacant fantastic, dar noi nu am învins în meciurile cu Sporting sau în prima partidă contra lui Atletico doar jucând bine.

Vinicius are doar 21 de ani, a venit foarte tânăr, a fost foarte criticat, dar în acest sezon a fost absolut fantastic. Ne grăbim să criticăm jucătorii, dar Vinicius are doar 21 de ani, este la o echipă uriașă, iar numerele sale vorbesc pentru el.

Unul dintre marile puncte forte ale Realului este că are jucători care, în momente dificile, ridică mâna să spună „Sunt aici!” şi îşi dublează eforturile. La 0-3 mingea poate arde uneori nişte picioare, dar nu jucători precum Modric, Benzema, Alaba, Kroos etc. Dimpotrivă, ei cer mingea asta!” - Pep Guardiola.

Istvan Kovacs va arbitra Manchester City vs Real Madrid

UEFA l-a delegat pe arbitrul Istvan Kovacs să conducă la centru meciul Manchester City - Real Madrid din manşa tur a semifinalelor Ligii Campionilor. Partida de pe Etihad Stadium va avea loc marţi, de la ora 22:00 și va fi trransmisă în format LiveScore pe HotNews.ro. Returul este programat la 4 mai.

Este pentru prima dată în carieră când Kovacs va conduce o semifinală a unei competiţii continentale de club.

El îi va avea alături pe conaţionalii Vasile Marinescu şi Ovidiu Artene, arbitri asistenţi. Al patrulea oficial va fi portughezul Artur Dias. În camera VAR se vor afla doi arbitri din Germania, Marco Fritz şi Bastian Dankert.

Va fi al cincilea meci din actuala ediţie a UEFA Champions League pe care Kovacs îl va arbitra, până acum fiind delegat la trei partide din faza grupelor şi la „sfertul” Manchester City – Atletico Madrid, scor 1-0.