Imaginile cu Bayern Munchen evoluând preț de câteva secunde în 12 jucători într-un meci din Bundesliga au făcut înconjurul planetei. La câteva zile distanță, Tribunalul Sportiv din cadrul DFB a venit cu o decizie.

Bayern Munchen, 12 jucatori pe teren impotriva lui FreiburgFoto: Captura gianlucadimarzio.com

Bayern nu va fi penalizată pentru că a avut 12 fotbaliști pe teren

Tribunalul Sportiv din cadrul Federației Germane de Fotbal (DFB) a respins apelul celor de la SC Freiburg, echipă care ar fi dorit să câștige la „masa verde” partida cu Bayern.

A fost astfel confirmată victoria celor de la Bayern, scor 4-1. Oficialii celor de la Freiburg au dreptul de a contesta această decizie.

Vinovat pentru situația ciudată din Bundesliga - arbitrul de centru

Conform Tribunalui din cadrul DFB, vina pentru cele întâmplate aparține arbitrului de centru, cel care nu a verificat corect intrările și ieșirile de pe teren făcute în minutul 86.

Kingsley Coman nu a părăsit terenul așa cum ar fi trebuit, iar timp de 18 secunde Bayern a avut 12 jucători pe teren.

DFB spune că nu s-a întâmplat nimic notabil în cele 18 secunde în care bavarezii au avut 12 fotbaliști în același timp pe gazon, iar scorul final (4-1) trebuie să rămână.