FC Voluntari a urcat pe podium în Liga 1, după ce s-a impus în fața echipei lui Gheorghe Hagi, Farul Constanța, scor 1-0, într-un meci disputat sâmbătă, pe teren propriu, în etapa a treia a play-off-ului.

Golul a fost marcat de Ricardinho, în minutul 89.
În minutul 37, Constantin Budescu s-a accidentat și a fost scos cu targa de pe teren. Potrivit primelor informații, jucătorul ilfovenilor are tendonul rupt.
În urma acestui rezultat, FC Voluntari a acumulat 30 de puncte (a egalat-o pe CSU Craiova, care încă nu a evoluat în această etapă) și a urcat pe locul 3 în clasament. De cealaltă parte, Farul rămâne pe 5, cu 25 de puncte.
Au evoluat echipele:
FC Voluntari: Popa – Ciobotariu, Tamaş, Armaş, Briceag – Ricardinho, Meleke – Marcelo Lopes (Merloi ’68), Budescu (Droppa ’37), Raţă (I. Gheorghe ’59) – Nemec. Antrenor: Liviu Ciobotariu
Farul: Aioani – Dussaut (Boboc ’72), Larie, Mladen, De Nooijer – Artean, Nedelcu (Grameni ’64), Ciobanu (Petre ’59) – Omoh (Iancu ’59), Betancor, Sali (Radaslavescu ’59). Antrenor: Gheorghe Hagi.
Rezumatul partidei dintre FC Voluntari și Farul Constanța
*sursă video: Orange Sport
Play-off Liga 1, programul etapei a treia
FC Voluntari vs Farul Constanța 1-0
FCSB vs CSU Craiova / duminică, de la ora 19:00
CFR Cluj vs FC Argeș / luni, de la ora 21:00.
Clasamentul play-off-ului Ligii 1
1. CFR Cluj 42 puncte
2. FCSB 37
3. FC Voluntari 30* (+1 meci)
4. CSU Craiova 30
5. Farul Constanța 25 (+1 meci)
6. FC Argeș 24.