Japonia și Arabia Saudită au întregit lista echipelor calificate la Campionatul Mondial de Fotbal din 2022.

CM din Qatar 2022Foto: fifa.com

Niponii au trecut, scor 2-0, de Australia, la Sydney, iar acest succes trimite și Arabia Saudită la turneul final mondial din Qatar.

Mitoma (89', 90+4') a marcat golurile victoriei Japoniei.

În urma acestui rezultat, niponii se află pe primul loc, cu 21 de puncte, în timp ce Arabia Saudită pe 2, cu 19 puncte acumulate.

Pentru CM din Qatar au mai rămas disponibile 15 locuri.

Campionatul Mondial de Fotbal va avea loc în perioada 21 noiembrie - 18 decembrie 2022.

Lista completă a echipelor calificate la CM de Fotbal 2022

Până în acest moment, 17 naționale au obținut calificarea la turneul final din Qatar.

Qatar (țară gazdă), Germania, Danemarca, Brazilia, Franța, Belgia, Croația, Spania, Serbia, Anglia, Elveția, Olanda, Argentina, Iran, Coreea de Sud, Japonia, Arabia Saudită.

România, tot la televizor - Ultimul mondial la care a participat: Franța 1998

Reamintim că România s-a clasat pe locul al treilea în Grupa J, nereușind să obțină nici măcar un loc la baraj. Ultimul turneu final mondial la care tricolorii au participat a fost CM Franța 1998.

De la acel moment, prima reprezentativă a ratat prezența la CM 2002 (Japonia și Coreea de Sud), 2006 (Germania), 2010 (Africa de Sud), 2014 (Brazilia), 2018 (Rusia) și 2022 (Qatar).