Marius Șumudică este, începând de miercuri, noul antrenor al echipei Al Shabab, după cum informează formația din campionatul Arabiei Saudite pe rețelele de socializare.

Tehnicianul român îl înlocuiește pe brazilianul Pericles Chamusca. Șumudică a semnat un contract valabil până la finalul sezonului, cu opțiune de prelungire.
Marius Șumudică se află la al doilea mandat pe banca echipei saudite: românul a mai pregătit-o pe Al Shabab în sezonul 2018-2019, când a înregistrat 16 victorii, 9 remize și 7 înfrângeri.
„Mă bucur că am revenit! Al Shabab este o echipă care m-a făcut să mă simt respectat și iubit. Voi avea șansa să lucrez din nou cu unul dintre cei mai buni președinți de club pe care i-am întâlnit în cariera mea și să antrenez jucători fantastici. Totodată, este o onoare să lupt pentru fanii minunați. Să începem munca”, a scris Șumudică, pe Twitter.
Al Shabab se află pe locul 4 în prima ligă din Arabia Saudită, cu 47 de puncte (adunate în 25 de meciuri). Pe prima poziție se află Al-Ittihad, echipa antrenată de Cosmin Contra, cu 60 de puncte.
Marius Șumudică va debuta cu ocazia semifinalelor Cupei Regelui, pe 3 aprilie, împotriva formației Al Nassr.
Echipa românului va evolua și în Grupa B a Ligii Campionilor Asiei, urmând să întâlnească echipele Al Jazira Club (Emiratele Arabe Unite), Al Quwa Al Jawiya (Irak) şi Mumbai City FC (India).
Argentinienii Ever Banega şi Luciano Vietto sunt cei mai cunoscuţi jucători din lotul echipei saudite.
Clasament:
1. Al-Ittihad (54-20 golaveraj) 60 puncte
2. Al-Hilal (47-23) 49 (-2 meciuri)
3. Al Nasr Riyadh (44-31) 48
4. Al Shabab (46-31) 47
5. Damac (34-34) 42 etc.
It's so good to be back! Al Shabab is a team that made me feel respected and loved.
— Marius Sumudica (@CoachSumudica) March 23, 2022
I'll have the chance to work again with one of the best presidents I've had in my career and to train fantastic players. An honour to fight for such great fans too. Let's get to work! #الشباب pic.twitter.com/8zsSfL9rwW
☑️ ماريوس سوموديكا مدرباً لـ #الشباب pic.twitter.com/yZ4WobVRW7
— نادي الشباب السعودي (@AlShababSaudiFC) March 23, 2022