Eusebiu Tudor este noul antrenor al echipei saudite de eşalon secund Al Shoalah. El a mai pregătit formația din Arabia Saudită în persioada 2013-2014.

HotNews.roFoto: Hotnews

Eusebiu Tudor, posesor al licenţei ”PRO”, a decis astfel să părăsească, din nou, fotbalul românesc, după experienţa de la Mediaş, unde, alături de Mihai Teja, a contribuit la salvarea clubului Gaz Metan de la retrogradare, sezonul trecut, notează frf.ro.

Tudor va debuta oficial pe banca celor de la Shoalah miercuri, 16 martie, când echipa sa va da piept cu Al Orubah, miza finalului de sezon fiind una extraordinară, la retrogradare, unde toate echipele de la locul 8 în jos pot ajunge în doar două runde în zona „roşie”. Al Shoalah are înaintea rundei cu numărul 28, 33 de puncte, cu doar 3 lungimi peste primul loc care va retrograda.

Eşalonul secund din Arabia Saudită este format din 20 de echipe, dintre care ultimele cinci retrogradează, iar primele trei vor promova în prima ligă, scrie News.ro.