​Flavius Stoican a fost înlocuit de Dusan Uhrin Jr pe banca celor de la Dinamo, dar lucrurile nu s-au calmat la formația bucureșteană. Iuliu Mureșan, administratorul special al grupării din Ștefan cel Mare, a afirmat că va părăsi echipa în perioada următoare.

HotNews.roFoto: Hotnews

Mureșan a spus că probabil își va da demisia după ce Dinamo va obține licența pentru sezonul 2022/2023, demers care ar trebui să fie rezolvat până la finalul lunii martie.

"Și eu sunt vinovat pentru lipsa rezultatelor de la Dinamo. Am vrut să plec, chiar și recent, dar mă împiedică un lucru. Eu nu pot să-mi deleg semnătura. Am vrut să-mi dau demisia, dar dura ceva timp. Așa că sunt obligat să stau să asigur din punct de vedere administrativ obținerea licenței.

În mod normal, nu mai rămân după finalul sezonului. Dar acum lucrez la licență. E o condiție obligatorie să luăm licența, trebuie să depunem toate actele până la finalul acestei luni. Suntem în regulă. Eu zic că sigur luăm licența, apoi e posibil să plec" - Iuliu Mureșan, la DigiSport.

Liga 1: Cum arată programul play-out-ului - Rapid și Dinamo se întâlnesc în prima etapă

Dinamo are antrenor - Dusan Uhrin Jr. trebuie să salveze echipa de la retrogradare

Reacția lui Flavius Stoican după ce a fost îndepărtat de la Dinamo

De știut despre play-out-ul din liga 1

  • Primele două clasate la finalul play-out-ului vor juca un baraj, iar câștigătoarea se va confrunta, în alt baraj, cu echipa din play-off aflată pe ultimul loc de cupă europeană. Învingătoarea se va califica în Conference League (a treia competiție europeană ca importanță, după Champions League și Europa League).

  • Ultimele două clasate vor retrograda direct în Liga 2.
  • Ocupantele locurilor 7 şi 8 vor participa la un baraj cu echipele de pe locurile 4, respectiv 3, din acest sezon din Liga 2.

Clasament play-out:

1. FC Botoşani 23

2. UTA Arad 20

2. Rapid București 20

4. Sepsi Sf. Gheorghe 20*

5. Chindia Târgoviște 18*

6. U Craiova 1948 17*

7. CS Mioveni 15*

8. Dinamo București 9*

9. Academica Clinceni 7

10. Gaz Metan Mediaş 1.

*echipă care a beneficiat de rotunjire în plus după înjumătățirea punctelor la intrarea în play-out.