Contestat pentru că nu ar fi un rapidist adevărat și iritat de întrebările jurnaliștilor prezenți la conferința de prezentare, Adrian Mutu, noul antrenor al formației din Giulești, a declarat că dacă i se cere să "pupe" steagul Rapidului şi să înveţe imnul echipei o va face fără probleme. Tot joi, acţionarul majoritar Victor Angelescu a prezentat obiectivele tehnicianului.

Adrian MutuFoto: FERENC ISZA / AFP / Profimedia

"Simt o mare responsabilitate pe umerii mei, pentru că ştiu ce înseamnă Rapidul. Voi da sută la sută pentru acest club. Îmi doresc să terminăm acest sezon regulat cu o victorie şi după aia să ne construim sezonul viitor în play-out.

Am făcut ieri primul anrenament, am vorbit şi cu băieţii, cred că avem un grup care poate face lucruri bune, cu mare experienţă, foşti colegi, cred că vom putea face lucruri frumoase" - Adrian Mutu, într-o conferință de presă, citat de News.ro.

Contestat pentru că nu este un rapidist adevărat

"Sunt un antrenor profesionist şi nu cred că un criteriu ca să te duci la un club e că trebuie să fii suporter sau rapidist adevărat în aceast caz ca să antrenezi. Rapid, ca istorie, are un spirit puternic, poate unic în România, dar nu cred că ăsta e un criteriu în a alege un antrenor. Cred că cel mai important este să-ţi faci treaba bine, să ai rezultate, pentru că de asta eşti angajat.

Nu vreau să discut ce a spus Pancu (n.r. acesta l-a contestat), cred că atunci când faci o alegere în meseria asta se strică şi nişte prietenii, nu am eu ce să fac, pentru că nu a fost alegerea mea. Când am fost ales, preşedintele clubului a avut anumite criterii pe baza cărora m-a ales. Important este să avem rezultate şi ducem Rapidul acolo unde îi e locul" - Adrian Mutu.

Nu a vrut să pună presiune pe Mihai Iosif

"Atunci când există posibilitatea şi începi să vorbeşti cu un club, era normal să vin să văd pe viu o posbilă echipă pe care pot să o antrenez (a fost prezent în tribună la meciul U Craiova 1948 vs Rapid). Mi s-a părut un meci potrivit, pentru că eu am stat cu oamenii şi cu cei de la FC U, nu am vrut să stau cu Nico sau cu alte persoane de la Rapid, pentru că nu era nimic decis. Voiam să văd cu ochii mei echipa.

Nu cred că a fost lispă de respect faţă de Miţă Iosif, nu cred că am pus presiune, că nu ştia că vin. Cred că tot timpul cât am fost antrenor m-am comportat fair-play cu colegii, nu am sunat pe nimeni înainte să fiu contactat. Miţă trebuie felcitat pentru munca pe care a făcut-o, ştiu că e crescut şi născut în spiritul Rapidului, deci pentru el a contat foarte mult. În rest, am fost fair-play faţă de el, aşa cum am fost tot timpul faţă de colegii mei.

Ce-i lipseşte Rapidului nu o să spun, pentru că e direct critică la Miţă Iosif şi nu vreau să vă dau şansa asta să scrieţi şi să scoateţi din context anumite lucruri. O să transmit câteva idei echipei şi o să încercăm să schimbăm ceva cu scopul de a obţine un rezultat pozitiv sâmbătă" - Adrian Mutu.

Presiunea suporterilor îl va ajuta

"Pe mine nu va fi nicio presiune. Cred că am o experienţă necesară ca jucător şi pot să gestionez o relaţie cu nişte suporteri, chiar dacă e vorba de suporterii Rapidului, unii foarte fierbinţi, foarte pasionali. Dacă trebuie să învăţ imnul, îl voi învăţa.

Eu nu cer să mi se scandeze numele. Dacă voi merita prin rezultate în viitor acest lucru, ei vor aprecia, dar eu vreau să-mi fac treaba sută la sută. Pe mine mă interesează un singur lucru, să câştig, să fac o treabă bună ca antrenor. Cred că mai mult sunt , că am jucat acolo cinci ani, cel mai mult. Am fost un jucător exponenţial al echipei naţionale, sunt golgheterul all-time, sunt un antrenor al românilor. Nu mă identific cu nicio echipă, eu vreau să antrenez.

Pasiunea pentru Rapid este foarte frumoasă, acest spirit este fantastic, dar când duci la extrem nu este bine, adică nu ar trebui judecaţi anumiţi oameni pentru alegerile pe care le-au făcut în trecut. Când am făcut alegerile, nu mă gândeam că o să devin antrenor. Respect Rapidul, voi da sută la sută ce am mai bun, nu cer nimic nimănui, sper să-mi câştig această recunoştinţă pe parcurs prin rezultate.

Mai bine să ai parte de astfel de situaţii (n.r. - presiune), decât să vii la un club plat şi să nu simţi nimic. Presiunea te obligă să stai concentrat, să fii responsabil şi să dai ce ai mai bun din tine, pentru că la Rapid nu ai voie să faci paşi greşiţi. Presiunea pe care o simt în fiecare zi din partea suporterilor este foarte bună pentru mine, tot timpul mi-a plăcut şi sper să transmit acest lucru şi echipei, pentru că este o perioadă mai puţin bună şi trebuie să ne revenim de la meciul de sâmbătă" - Adrian Mutu.

Nu renunță la echipa națională

"Nu pot să spun că sunt dezamăgit, nu neg faptul că mi-ar fi plăcut să fiu antrenorul echipei naţionale, dar cred că dacă nu a fost să fie înseamnă că nu a fost vremea mea, pe viitor îmi doresc să antrenez şi echipa naţională, dar asta este. Îi urez succes lui Edi şi staff-ului şi sper să aibă rezultate bune" - Adrian Mutu.

Va săruta steagul Rapidului fără nicio problemă

"Nu am niciun fel de problemă. Aveţi nişte întrebări, pe cuvântul meu de onoare dacă am văzut în viaţa mea aşa ceva! Stau şi mă gândesc la diferenţele faţă de conferinţele de presă pe care le-am făcut la viaţa mea şi ce întrebări primesc în România, sunteţi incredibili! Dacă ai vedea-o pe Sharon Stone ai săruta-o?

Sunt la Rapid şi reprezint acest club, iar dacă cineva îmi spune pupă steagul, l-aş pupa fără niciun fel de problemă, pentru că în momentul de faţă reprezint Rapidul fiind antrenorul Rapidului. Nu o fac pentru că vreau să mă pun bine cu suporterii. Cine mă cunoaşte pe mine, ştie că nu sunt genul care să se dea bine cu suporterii. Dar dacă mi se cere îl pup, pentru că eu reprezint Rapidul, în momentul ăsta. Nu mă contestă nimeni pe mine, am vorbit cu şefii galeriei şi nu au niciun fel de problemă" - Adrian Mutu.

Victor Angelescu, enervat de jurnaliști: Nu puneaţi niciodată asemenea întrebări dacă venea Gică Hagi, Gică Popescu

Ultima întrebare l-a enervat pe acţionarul majoritar al FC Rapid, Victor Angelescu: "Nu vreţi să schimbăm subiectul, e a noua sau a zecea întrebare pe care o puneţi (n.r. - pe aceeaşi temă)? Eu zic că este lipsă de respect. Dacă era Gică Hagi aici, în locul lui, puneaţi asemenea întrebări? Nu puneaţi niciodată asemenea întrebări dacă venea Gică Hagi, Gică Popescu... Nu e ok. Adrian Mutu este unul dintre cei mai titraţi jucători ai României".

Apoi, Angelescu a prezentat obiectivul noului antrenor.

"Obiectivul a rămas acelaşi pe care îl aveam setat de la început, acela de a ne salva de la retrogradare, în sensul că nu vom avea emoţii, nu vom ajunge pe vreun loc de baraj. Sezonul viitor este un sezon foarte important pentru noi şi clar vom avea ca obiectiv play-off-ul şi un loc de cupe euroepene. Vom avea probabil şi Cupa României ca obiectiv", a spus el.

Adrian Mutu este, începând de miercuri, noul antrenor principal al FC Rapid, el semnând un contract valabil până în vara lui 2023, a anunţat gruparea giuleşteană. Mutu îl înlocuieşte pe Mihai Iosif, care şi-a reziliat contractul tot miercuri.

Staff-ul lui Adrian Mutu este format din Bogdan Pătrașcu și Eduard Stăncioiu, antrenori secunzi, Ciprian Niță, analist video, Roberto Buerrero, preparator fizic. Mihai Nădăban va rămâne antrenor de portari, iar Gabriel Stoica va reveni ca antrenor în cadrul centrului de copii și juniori.

În vârstă de 43 de ani, fostul mare atacant al României a mai antrenat FC Voluntari, Al Wahda U21, naționala României U21, ultima sa experiență fiind pe banca lui FCU 1948.

Adrian Mutu a lucrat de-a lungul carierei de jucător cu mari antrenori ai lumii, printre care Jose Mourinho, Claudio Ranieri, Fabio Capello, Marcelo Lippi sau Cesare Prandelli.

Ca jucător, Mutu are în CV echipe uriașe din Europa, ca Internazionale Milano, Parma, Verona, Chelsea Londra, Juventus Torino sau Fiorentina, fiind singurul jucător român ce a reușit să înscrie peste 100 de goluri în Serie A, transmite siteul oficial al Rapidului.