Liverpool a câştigat pentru noua oară Cupa Ligii Angliei (un record), duminică seară, după ce a învins echipa Chelsea Londra, pe Wembley, în urma loviturilor de departajare, scor 11-10.

HotNews.roFoto: Hotnews

După 120 de minute, scorul a fost 0-0, chiar dacă ambele echipe au reușit să trimită mingea în poarta adversă: Liverpool a marcat în minutul 67, dar reușita a fost anulată pentru că Van Dijk se afla în ofsaid. De asemenea, Chelsea a înscris în prelungiri prin Lukaku ('98) și Havertz ('109), dar ambele reușite au fost anulate.

La loviturile de departajare, Kepa Arrizabalaga, portarul basc al celor de la Chelsea, a fost singurul care a ratat.

Pentru Liverpool au înscris Milner, Fabinho, van Dijk, Alexander-Arnold, Salah, Jota, Origi, Robertson, Elliott, Konate și Kelleher, în timp ce Chelsea a punctat prin Alonso, Lukaku, Havertz, James, Jorginho, Rudiger, Kante, Werner, Silva și Chalobah.

Liverpool a ajuns la nouă trofee în Cupa Ligii Angliei (1981, 1982, 1983, 1984, 1995, 2001, 2003, 2012), în timp ce Chelsea rămâne cu cinci (1965, 1998, 2005, 2007, 2015).