Liverpool a făcut un pas important către calificarea în sferturile Champions League, "cormoranii" câștigând, scor 2-0, pe terenul celor de la Inter Milano. În celălalt duel disputat miercuri în optimi, RB Salzburg s-a aflat la doar câteva minute distanță de o victorie în fața celor de la Bayern Munchen, dar bavarezii au egalat în minutul 90, scor 1-1.

Champions LeagueFoto: FRANCK FIFE / AFP / Profimedia

De știut:

  • În Italia, Liverpool a marcat prin Roberto Firmino ('75) și Mohamed Salah ('83).
  • În Austria, RB Salzburg a deschis scorul prin rezerva Junior Adamu ('21), iar Bayern a egalat prin Kinglsey Coman ('90).
  • Partidele retur se vor juca pe 8 martie. Începând din acest sezon nu se mai aplică regula golului marcat în deplasare.

Desfășurarea meciului Inter Milano vs Liverpool 0-2

'83 Gol Liverpool! Van Dijk pasează cu capul în careu, De Vrij nu poate respinge și Brozovic deviază decisiv șutul lui Salah.

'75 Gol Liverpool! Robertson centrează din corner, Firmino deviază cu capul la colțul lung și îl învinge pe Handanovic.

'73 Calhanoglu centrează foarte bine din corner, dar Dumfries trimite puțin peste poartă cu o lovitură de cap.

'60 Dzeko scapă singur și înscrie, dar reușita este anulată pentru un ofsaid evident.

'29 Alexander-Arnold caută vinclul dintr-o lovitură liberă de la aproximativ 25 de metri, dar mingea trece puțin peste poartă.

'23 Mane încearcă o execuție spectaculoasă, dar "foarfeca" sa trimite mingea în plasa laterală.

'9 Thiago trimite peste poartă cu un șut spectaculos din afara careului.

'5 Lautaro Martinez trage de la marginea careului, dar mingea trece puțin pe lângă poarta lui Alisson.

Au evoluat echipele:

Inter Milano: Handanovic - Skriniar, De Vrij (Ranocchia '88), Bastoni (Di Marco '90+1) - Dumfries (Darmian '88), Vidal (Gagliardini '89), Brozovici, Calhanoglu, Perisici - Dzeko, Martinez (Sanchez '70). Antrenor: Simone Inzaghi

Liverpool: Alisson - Alexander-Arnold, Konate, Van Dijk, Robertson - Elliott (Keita '60), Fabinho (Henderson '59), Thiago (Milner '86) - Salah, Jota (Firmino '46), Mané (Diaz '59). Antrenor: Jurgen Klopp.

Desfășurarea meciului RB Salzburg vs Bayern Munchen 1-1

'90 Gol Bayern Munchen! Pavard centrează, Muller prelungește pe spate și Coman înscrie cu un șut la colțul scurt.

'81 Dublă ocazie pentru Salzburg! Adeyemi trece de Hernandez, trage la colțul lung, dar Ulreich respinge incredibil cu piciorul. Mingea ajunge în centrul careului, dar Pavard se aruncă în fața unui nou șut și respinge în corner.

'76 Ocazie pentru Bayern! Sane trage din careu, Kohn respinge în lateral și urmărește excelent mingea (ajunge la ea înaintea adversarilor).

'73 Coman trage la colțul scurt, Kohn respinge în corner în ultimul moment.

'64 Sane șutează pe centrul porții de la mare distanță, Kohn reține fără probleme.

'45 Pavard ratează degajarea, atinge piciorul lui Adeyemi, dar Salzburg nu primește penalty.

'24 Aaronson se mișcă bine în careu, dar Ulreich are o intervenție bună.

'21 Gol Salzburg! Adamu, intrat pe teren în minutul 12 în locul lui Okafor, îl învinge pe Ulreich cu un șut de la marginea careului.

'10 Gnabry se mișcă bine în careu, trage la colțul lung, dar Kohn are o intervenție spectaculoasă.

Au evoluat echipele:

RB Salzburg: Köhn - Kristensen, Solet, Wöber, Ulmer - Capaldo, Camara, Seiwald (Sucic '82) - Aaronson - Okafor (Adamu '12), Adeyemi (Kjaergaard '87). Antrenor: Matthias Jaissle

Bayern Munchen: Ulreich - Pavard, Süle, Hernandez - Gnabry (Choupo-Moting '77), Kimmich, Tolisso (Sabitzer '82), Coman - Müller, Sané - Lewandowski. Antrenor: Julian Nagelsmann.