Clubul UTA anunţă încetarea raporturilor contractuale cu antrenorul Laszlo Balint. Despărţirea s-a oficializat de comun acord şi la solicitarea antrenorului, precizează gruparea într-un comunicat.

Laszlo BalintFoto: uta-arad.ro

"Este un moment pe care nu ni-l doream să se întâmple acum şi mai ales în acest mod. Ţelul nostru comun ar fi trebuit să facă această călătorie împreună mult mai lungă.

Din păcate fotbalul este un fenomen imprevizibil şi de multe ori nedrept, aduncându-ne în situaţia ca uneori să alegem tratamente dureroase pentru a preîntâmpina o acutizare a bolii. Pentru UTA, Laszlo Balint va rămâne antrenorul alături de care am reuşit promovarea şi apoi consolidarea în prima ligă.

Nu vom uita niciodată faptul că la venirea sa la Arad, echipa nu avea nicio perspectivă de promovare, iar atmosfera din jurul ei devenise una de resemnare şi chiar dezinteres.

Priceperea sa tactică, ambiţia şi mentalitatea sa de învingător ne-au transformat în doar câteva săptămâni într-o forţă a campionatului, ne-au readus în prim planul fotbalului românesc, dar mai ales a reaprins scânteia spiritului utist.

Despărţirea noastră este un sacrificiu făcut de ambele părţi tocmai pentru a nu periclita rezultatul muncii sale.

Însă continuăm să avem încredere în calitatea profesională şi umană a lui Laszlo Balint, aşa cum nu ne îndoim că şi UTA va rămâne un reper important în cariera sa de antrenor, inclusiv din punct de vedere sentimental.

Îi dorim mult succes pe mai departe şi îi mulţumim pentru toată munca sa la UTA!", se arată în comunicatul clubului arădean.

UTA ocupă locul 10, cu 28 de puncte după 23 de etape. În ultima rundă, formaţia din Arad a remizat, scor 1-1, cu Rapid, în deplasare.

UTA nu a mai câştigat în Liga I din 25 octombrie 2021, de atunci înregistrând cinci rezultate de egalitate şi cinci înfrângeri, informează News.ro.

Balint, 42 de ani, era la UTA din vara anului 2019 şi mai avea contract până în vară. El a reuşit să promoveze cu gruparea arădeană în prima ligă, în urmă cu două sezoane.