Aflată în cea mai dificilă situație din istoria clubului, Dinamo nu a reușit să îi facă față rivalei: FCSB s-a impus cu 3-0 pe arena din Șoseaua Ștefan cel Mare și continuă cursa de urmărire a liderului CFR Cluj. De cealaltă parte, formația lui Flavius Stoican se zbate în subsolul clasamentului și are din ce în ce mai multe motive să se teamă de retrogradare.

Foto:

Golurile au fost marcate de Octavian Popescu ('2), Ianis Stoica ('75) şi Răzvan Oaidă ('82).

În minutul 35, Alexandru Răuță (Dinamo) a fost eliminat după ce a primit al doilea cartonaș galben.

De știut:

  • În minutul 45+1, dinamovistul Antoni Ivanov s-a ciocnit cap în cap cu Darius Olaru. Olaru a putut continua jocul, însă Ivanov a fost scos cu ambulanţa de pe teren. Pe teren a intrat iniţial o ambulanţă, iar apoi a fost chemată şi cealaltă.
  • FCSB ocupă locul doi în clasamentul Ligii 1, cu 51 de puncte, cu şapte mai puţine decât liderul CFR Cluj, care însă încă nu a jucat în etapa 23. Dinamo se află pe penultima poziţie (15), cu 12 puncte, cu unul mai mult decât ultima clasată, Academica Clinceni.

Citește și:

Toni Petrea, după 3-0 cu Dinamo: "S-au ţinut destul de bine în zece jucători" / De ce l-a schimbat la pauză pe Florin Tănase

Explicațiile lui Flavius Stoican după ce Dinamo a pierdut derbiul cu FCSB

Rezumatul partidei dintre Dinamo și FCSB:

*sursă video: Telekom Sport

Au evoluat echipele:

Dinamo: Figueiredo – Buleică, Patriche, Ehmann, Tomozei (Bani ’87) – Al. Răuţă, Balthazar – Borduşanu (Ivanov ’39, Rodriguez ’46), C. Matei (Creţu ’76), Torje (Amzar ’76) – Ivanovski. Antrenor: Flavius Stoican

FCSB: A. Vlad – Creţu, Vinicius, I. Cristea, Radunovic – Olaru (Perianu ’84), Oaidă, Fl. Tănase (Coman ’46) – Cordea (Miron ’62), Dumiter (V. Gheorghe ’46), Oct. Popescu (I. Stoica ’62). Antrenor: Anton Petrea.

Desfășurarea meciului Dinamo - FCSB 0-3

Final de meci: FCSB se impune categoric în Derby de România.

'82 Gol FCSB! Oaidă urmărește mingea centrată din corner și înscrie cu o lovitură de cap.

'75 Gol FCSB! Valentin Gheorghe pasează pentru Ianis Stoica, acesta trage și mingea intră în poartă după ce lovește bara.

'68 Florinel Coman preia în careu, își mută mingea pe piciorul drept, dar trage puțin pe lângă poartă.

'48 Florinel Coman încearcă o scăriță, dar ratează execuția și mingea trece peste poarta lui Figueiredo.

Meciul a fost întrerupt câteva minute după ce Antoni Ivanov s-a ciocnit cu Darius Olaru. Jucătorul lui Dinamo a fost luat cu ambulanța de pe teren.

'35 Răuță (Dinamo) primește al doilea cartonaș galben pentru un fault la mijlocul terenului și este eliminat.

'2 Gol FCSB! Oaspeții pleacă pe contraatac după un corner, Dumiter pasează pentru Octavian Popescu și acesta plasează mingea la colțul lung cu un șut din prima de la marginea careului.