Real Madrid a semnat, joi, un contract cu compania americană Legends în vederea exploatării stadionului Santiago Bernabeu, aflat încă în renovare.

Noul Santiago BernabeuFoto: realmadrid.com

Contractul este unul impresionant, până în 2047. În fiecare an, clubul madrilen va primi nu mai puțin de 400 de milioane de euro.

Înțelegerea va permite companiei americane să utilizeze 20% din totalul exploatării stadionului.

Renovarea completă a stadionului se va încheia la începutul anului viitor, costând aproximativ 800-900 de milioane de euro. Ulterior, arena va putea găzdui evenimente 300 de zile pe an, de la concerte până la meciuri sportive.

Modernizarea stadionului a însemnat și proiectarea unui sistem revoluționar de retractare a gazonului, astfel că evenimentele se vor putea ține fără temeri că terenul de fotbal ar putea avea de suferit, conform Marca.com.