​FRF i-a găsit în cele din urmă înlocuitor lui Mirel Rădoi, noul selecționer al naționalei de fotbal a României fiind Edi Iordănescu. Antrenorul a debutat cu o glumă pe banca tricolorilor.

Edi IordanescuFoto: Alex Nicodim/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Una dintre primele întrebări pe care le-a primit Edi a fost dacă a avut parte de susținere politică în carieră și în special pentru a prelua funcția de selecționer. Este cunoscut faptul că Anghel Iordănescu (tatăl lui Edi și fost selecționer în mai multe mandate) a avut legături cu politica, el fiind senator din partea PSD.

Răspunsul noului selecționer a fost reprezentat de o glumă, acesta precizând că a fost susținut de americani.

"Am fost susținut de americani. E bine că ați deschis acest subiect, pentru a-l închide. De când sunt activ în fotbal ca antrenor și cred că e vorba de vreo 12 ani, am avut proiecte.

Cine spune asta, că am ajuns politic selecționer, îmi aduce un afront important în ceea ce înseamnă munca mea, sacrificiile făcute și ceea ce am demonstrat.

Cred că cine susține acest lucru este rău intenționat. În fotbal nu poți să păcălești. Dacă sunteți atenți și analizați contractele mele, atunci când am fost lăsat să le duc până la capăt, o să vedeți că mi-am îndeplinit și chiar depășit obiectivele" - Edi Iordănescu.

De asemenea, Edi a spus că puterea la nivel politic s-a tot schimbat în România de când este el în antrenorat, deci varianta cade din start.

Cine este Edi Iordănescu

Născut pe 16 iunie 1978 (43 de ani), Edi Iordănescu a pregătit de-a lungul timpului următoarele echipe:

2010-2012 - Steaua București (asistent)

2012 - FC Vaslui (asistent)

2013 - Fortuna Brazi

2014-2016 - CSKA Sofia

2017-2018 - Astra Giurgiu

2018 - CFR Cluj

2019-2020 - Gaz Metan Mediaș

2020-2021 - CFR Cluj (campion în Liga 1)

2021 - FCSB

2022 - Naționala de fotbal a României

Naționala României nu are selecționer din noiembrie 2021, atunci când Mirel Rădoi și-a anunțat plecarea din funcție.

Oficialii federaţiei au discutat în ultimele săptămâni cu Ladislau Boloni, Adrian Mutu şi Edward Iordănescu pentru postul de selecţioner. Anterior, FRF a negociat şi cu Gheorghe Hagi, Răzvan Lucescu și Dan Petrescu (toți trei au refuzat postul).

Ce urmează pentru naționala de fotbal a României

România va juca două partide amicale înainte de startul în Liga Națiunilor: pe 25 martie va juca pe Stadionul Steaua contra Greciei, iar pe 29 martie tricolorii se vor duela cu Israel (în deplasare).

Partidele oficiale ale României din 2022, din Liga Naţiunilor, se vor disputa în lunile iunie şi septembrie.

Programul României în Liga Națiunilor:

4 iunie 2022: Muntenegru – România (ora 21:45)

7 iunie 2022: Bosnia şi Herţegovina – România (ora 21:45)

11 iunie 2022: România – Finlanda (ora 21:45)

14 iunie 2022: România – Muntenegru (ora 21:45)

23 septembrie 2022: Finlanda – România (ora 21:45)

26 septembrie 2022: România – Bosnia şi Herţegovina (ora 21:45).